April 24, 2024

Pe vremea când Salonicul încă aparținea Imperiului Otoman, pe la 1902, se năștea cel care avea să devină primul poet modern al Turciei, Nazım Hikmet Ran. Scriitor, dramaturg și poet, Nazım Hikmet a fost una dintre cele mai importante figuri ale literaturii turce din secolul XX. A fost numit „comunist romantic” de către Saime Göksu şi soțul și colaboratorul acesteia, Edward Timms, profesor cercetător în istorie la Universitatea din Sussex, în lucrarea Romantic Communist: The Life and Work of Nazım Hikmet.

Copilăria și adolescența, în sânul unei familii de rang înalt

S-a născut într-o familie distinsă. Tatăl său, Hikmet Bey, era fiul lui Mehmet Nâzım Pașa, consul, dar și autor de nuvele și poezii. De altfel, bunicul patern a făcut parte și din Ordinul Mevlevi, ordin sufi, fondat în Konya de către Rumi.
Pe linie maternă, era descendent dintr-o familie multietnică, cu legături în nobilimea poloneză. Bunicul matern, Mustafa Celaleddin Pașa, era un politician polonez naturalizat turc, iar bunica maternă era fiica generalului otoman de origine germană Mehmet Ali Pașa, Ludwig Karl Friedrich Detroit.
Mama poetului, Celile Hanım, era o tânăra educată conform statului său social: cânta la pian, picta și vorbea franceză.
Copilăria și adolescența lui Nazim Hikmet au fost liniștite. Școala primară a făcut-o în districtul Göztepe, din Istanbul. Anii de liceu și i-a împărțit între Makteb-i Sultani, actualul Liceu Galatasaray, și Nișantașı Sultanisi. Se inscrie apoi la Școala Otomană de Marină din Heybeliada și se înrolează pentru Primul Război Mondial, însă din cauza unor probleme de sănătate destul de grave este lăsat la vatră.
Nazım își dedică timpul literaturii. De altfel, talentul său se manifestă de timpuriu. A scris prima poezie la numai 11 ani, iar la 17 a publicat pentru prima dată un poem într-o revistă. Stilul său poetic a fost influențat mult de către profesorul său de literatură, Yahya Kemal, și de al altor poeți turci precum Tevfik Fikret și Mehmed Emin.
După ce, la îndemnul lui Mustafa Kemal Atatürk, scrie o poezie pentru a ridica moralul soldaților turci, este invitat ca profesor la colegiul Bolu. Aici, avea să îi crească interesul pentru socialism, cunoscând mai mulți simpatizanți de stânga.

Tristan Tzara, unul din semnatarii petiției prin care se solicita eliberarea din închisoare a lui Nazım Hikmet 

Odată cu interesul față de politica de stânga, creștea și interesul pentru Uniunea Sovietică. În acest sens, a plecat la Moscova și a studiat sociologia la Universitatea din Moscova (1924-1928), unde a descoperit textele lui Marx și revoluția sovietică. I-a cunoscut pe Lenin, Yesenin și Mayakovsky, care au avut o influență importantă asupra lui.
Întors în Turcia, a lucrat o perioada în presă, unde scria articole prin care își promova ideile comuniste și socialiste. Din cauza acestora, este condamnat la 15 ani de închisoare, însă fuge în Uninunea Sovietică. În același an revine în Turcia beneficiind de Legea amnistiei (1928). Următorii 10 ani și-i petrece scriind, publicând 9 cărți de poezie, iar în ciuda ostilității din partea autorităților, este foarte iubit de popor, fiind considerat un erou.
Tinerețea sa a fost tumultoasă, marcată de numeroase arestări și procese împotriva sa, cauzate de radicalismul și ideile marxiste pe care încerca să le promoveze în Turcia.
În perioada 1933 – 1938 a fost de mai multe ori arestat și eliberat. Însă, în 1938, a fost condamnat la 28 de ani de închisoare, sub acuzația de ,,încurajare a armatei și marinei la rebeliune”, petrecându-și astfel 12 ani în închisorile din Istanbul, Ankara, Çankırı și Bursa.
Personalități culturale internaționale, precum Tristan Tzara, Pablo Picasso, Jean Paul Sartre, pun presiune pe guvernul turc și cer eliberarea poetului. În 1950, Nazim Hikmet face greva foamei și deși era în stare foarte gravă, i se refuză tratamentul în spital. Situația în care se afla a stârnit un val de indignare și reacții fără precedent.

În cele din urmă, este eliberat tot în urma unei amnistii, dar pentru că la scurt timp primește ordin de încorporare, alege să fugă din țară. Astfel, părăsește Turcia cu un vapor, trecând prin România și se stabilește în Uniunea Sovietică. „L-a salvat o barcă, într-o noapte întunecoasă și apoi un vapor românesc, care l-a cules, în drum spre Constanța, de pe valurile Bosforului, în anul de grație 1950”, conform „Meridiane lirice”, emisiune realizată de Radio România și difuzată în 17 mai 1971.

Își pierde cetățenia turcă și o obține pe cea polonă. Iubitei sale soții, Münevver, și fiului său, li s-a interzis să îl însoțească.
În 1963 se stinge din viață, departe de mult iubitul pământ turcesc.

Nazım și VeraUriașul cu ochii albaștri și femeile din viața lui

Felul său de a fi, neimblanzit, se regăsește și în viața sa amoroasă, acesta iubind de-a lungul vieții mai multe femei, divorțând și recăsătorindu-se chiar și când era încarcerat. A fost căsătorit de 6 ori, însă trei au fost femeile pe care le-a iubit nebunește și care i-au marcat destinul: Piraye, Münevver și Vera.
Era un bărbat înalt, solid, cu ochii mari, albaștri. La fel cum era și uriașul din poemul Mavi Gözlü Dev (Uriașul cu ochi albaștri). De altfel, se pare că poemul a fost scris după ce una din femeile cu care a fost căsătorit l-a părăsit. Este vorba despre Nüzhet Hanım care a divorțat de poet și s-a căsătorit cu profesorul ei de filosofie.
Piraye era prietenă bună cu sora poetului. Se căsătoresc în 1935 în secret. Se stabilesc la Istanbul, însă după puțin timp poetul este arestat (1938). Pe toată perioada încarcerării, cei doi își scriu lungi scrisori. În multe dintre acestea, Nazım Hikmet scrie cele mai frumoase poeme. Începând cu 1945 îi scrie lui Piraye câte o poezie sau o scrisoare aproape în fiecare zi.
În 1946, îl vizitează în închisoarea din Bursa fiica unchiului său, Münevver. Se îndrăgostesc rapid, iar poetul îi mărturisește acest lucru soției sale într-o scrisoare. Piraye este devastată, însă nu spune nimănui. La rândul ei, Münevver era căsătorită și avea deja un copil. Dragostea lor pornea greu și nu doar din cauza zidurilor închisorii. Nazım Hikmet nu încetează să îi scrie soției, Piraye, și se acuză spunând: „niciun om de pe pământ nu a făcut atât de mult rău altuia, așa cum ți-am făcut eu ție”. O imploră să vină în continuare la el să îl viziteze. Ultima lor întâlnire are loc în spital. Piraye îl vizita, iar în ușa camerei apare sora lui cu Münevver. În acel moment Piraye pleacă și nu se mai uită înapoi. După divorț, aceasta nu s-a mai căsătorit niciodată.

Nazım și Vera
Nazım și Vera

După eliberarea sa, în 1950, poetul se căsătorește cu Münevver, însă dragostea lor nu durează mult, căci în 1951 este nevoit să fugă din Turcia și să o lase în urmă împreună cu băiatul lor abia născut. Se reîntâlnesc mult mai târziu, la Varșovia, însă deja era prea târziu, căci poetul se îndrăgostise de Vera, frumoasa rusoaică cu părul bălai și ochii albaștri.
A murit la Moscova, la 3 iunie 1963, în ușa casei sale din strada Pescianaya, numărul 6. Era în jur de ora 9 dimineață. La început nimeni nu a observat, pentru că poziția corpului era aproape firească, părea că stătea sprijinit de ușă, cu fața senină. Inima, obosită după o viață trăită tumultuous, i-a cedat subit. A fost înmormântat cu onoruri, cu fața descoperită, după obiceiul rusesc.
Vera l-a iubit până la ultima lui suflare și după dispariția acestuia nu s-a mai căsătorit.

Opera, în câteva cuvinte

Deși a început prin a scrie poeme în metru silabic, în perioada de început dela Moscova se lasă înfluențat de stilul futurist, folosind „asocieri neașteptate, în încercarea de a depoetiza poezia”, scrie britannica.com. Apoi stilul său a devenit mai liniștit.
Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale, Memleketimden Insan Manzaraları (Peisaje umane din ținutul meu natal), este un roman în versuri, prin care descrie o călătorie cu trenul din Istanbul prin Anatolia. Este o frescă socială a vremurilor în care a trăit poetul și este considerată un model atât pentru poeți, cât și pentru prozatorii turci.
După moartea sa, începând cu 1963, toate lucrările sale au fost publicate, devenind poetul poporului și eroul revoluționar de stânga din Turcia. Multe din operele sale au fost traduse în engleză, dar și în alte limbi. În 2009, statul turc îi redă postmortem cetățenia.

Prima carte publicată: Güneşi İçenlerin Türküsü (1928)
Câteva dintre cărțile publicate și dintre opere: 835 Satır (1929), Sesini Kaybeden Şehir(1931), Unutulan Adam (1934), Sovyet Demokrasisi (1936), Yeşîl Elmalar (1939), Yeni Şiirler–1951–1959 (1969), Son Şiirleri–1959–1963 (1969) și multe altele.

Sunt multe poeziile care-mi plac, însă cea preferată se numește Seni Düşünmek (30 Eylül 1945).

Seni düşünmek güzel şey,
ümitli şey,
dünyanın en güzel sesinden
en güzel şarkıyı dinlemek gibi birşey…
Fakat artık ümit yetmiyor bana,
ben artık şarkı dinlemek değîl,
şarkı söylemek istiyorum…

Și traducerea mea liberă 😊

Să mă gândesc la tine (30 septembrie 1945)
E ceva plăcut să mă gândesc la tine,
E un lucru plin de speranță,
E cel mai frumos sunet al lumii,
E ca și cum aș asculta cel mai frumos cântec,
Dar, acum speranța nu îmi mai e suficientă
Acum nu mai vreau să ascult cântecul,
Acum vreau să îl cânt.

surse info: ♦https://www.amazon.com/Romantic-Communist-Life-Work-Hikmet/dp/0312222475, ♦https://www.casadellapoesia.org/poeti/hikmet-i-i-nazim, https://mypoeticside.com/poets/nazim-hikmet-poems, ♦https://ro.rayhaber.com/2020/07/Cine-este-%C3%8En%C8%9Belepciunea-Nazim%3F/, ♦https://www.radio-arhive.ro/articol/meridiane-lirice-nazim-hikmet-15-ianuarie-1902-3-iunie-1963/3618801/5001/2, ♦http://hayalkahvem.blogspot.com/2012/03/nazm-hikmet-ve-ask-oldugu-kadnlar.html, ♦https://www.milliyet.com.tr/siirler/memleketimden-insan-manzaralari-siiri-nazim-hikmet-ran-6508281, ♦https://www.britannica.com/biography/Nazim-Hikmet

surse foto: ♦https://mypoeticside.com/poets/nazim-hikmet-poems, ♦https://asyasalli.medium.com/bir-evin-hikayesi-naz%C4%B1m-%C4%B1n-evinde-vera-n%C4%B1n-sofras%C4%B1nda-f6d13f7ea2c2, ♦https://www.revistaaltazor.cl/nazim-hikmet/.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.