Remembering

Am inceput sa scriu versuri pe la 18 ani, atunci cand apar primii fluturi in stomac, cand orice viscol iti pare primavara, cand toate simturile sunt mai ascutite, cand puterea unor cuvinte este atat de mare incat ne poate face sa traim adevarate drame sau fericiri pe care nu le mai simtim, probabil, niciodata la acelasi nivel pentru restul vietii. Rauri si rauri de cuvinte, asezate in rime, mai bune sau mai putin bune, au curs atunci pe foi de hartie, patate cu lacrimi si tinute aproape de inima, intotdeauna.
Mi-am pastrat acest obicei. In tot acest timp, a devenit o terapie, o modalitate de a-mi calma tumultul interior. Nu stiu daca in sens literar sunt de calitate, dar stiu ca o sa scriu pana la ultima suflare, asa cum iubesti sau cum doresti pe cineva cu toata forta.
Am rasfoit poeziile de atunci, in incercarea, esuata de altfel, de a alege una, pe cea mai de pret pentru sufletul meu. Am terminat alegand doua si nu una, la intamplare, pentru ca le iubesc pe toate, dar am reusit sa imi aleg preferata dintre cele scrise in ultimii ani. Iata-le:

martie 1995

Speranta

O floare e sufletul meu,
Si inima mea viata,
Pacat ca sunt in gandul tau
orice, dar nu speranta.

Spunem ades ca este greu,
S-adori a doua oara,
Dar noi suntem insa mereu,
Indragostiti pe seara.

Cand luna-ncet rasare-n viata,
Melancolia te apasa,
Si crezi mereu ca poate maine,
Iubirea-i tot ce-ti va ramane.

Si speri ca totul va fi bine,
Si speri ca tu vei reusi,
Sa depasesti ce-i rau cu bine,
Numai cand singur vei ravni.

iulie 1995

Despre acel noi…

Sunt o perla pe un nisip negru,
Esti un ochi
care vede, dar nu simte…
dar esti tu si sunt eu.

As spune doi,
dar n-as putea,
As spune noi,
dar n-as mai vrea.

Un minut
si mi-am schimbat culoarea,
O secunda
si ti-ai schimbat constructia.

Dar esti Tu …
si sunt Eu.

20 februarie 2016

Pe o mare de foc

M-arunc intr-o mare de dorinta,
Si-mi spal trupul cu privirea ta,
Nimic astazi nu imi e credinta,
Decat tu, poate, in inima mea.

Si flacari, vapai, toate imi sunt surate,
Sunt umbre tacute si mistuitoare,
As vrea sa le stingi cu atingeri furate,
Si nu cu dorinte chinuitoare.

Incerc sa sting focul cu mainile goale,
Dar ma parjoleste mai mult si mai mult,
Iar zbaterea asta continua doare,
Si neputicioasa m-afund in tumult.

Renunt, ma las prada si dusa departe,
Asa, arsa, parlita si fara vreun sens
Inchid ochii si stiu ca nimic nu desparte,
Acei pasi ce odata-mpreuna au mers.

Si purtata, asa, in deriva pe mare,
O mare de foc si de vise desarte,
Cu mana m-atingi si pe loc imi dispare
Teama ca n-ai sa mai vii de departe.

Daca preferati varianta audio, apasati PLAY:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply