Paștele Blajinilor se sărbătorește la o săptămână de la Învierea lui Iisus, în lunea de după duminica Tomii. Deși în unele zone ale țării preoții țin scurte slujbe la mormintele celor răposați, această sărbătoare nu este recunoscută de biserică, considerând-o o „tradiție netipiconală”.
Site-ul crestinortodox.ro notează că „având în vedere că în nicio carte de cult, tipărită cu binecuvântarea Sfântului Sinod, nu se află tipicul specific acestei slujbe,(…) trebuie să respingem acest obicei.”
Cine sunt Blajinii
Așa cum le spune și numele, Blajinii sunt considerați a fi niște ființe blânde și răbdătoare care își petrec viața în rugăciune și smerenie. Aceștia trăiesc la granița dintre două tărâmuri, cel pământesc şi Celălat Tărâm.
Profesorii Radu-Tudor Ciornei și Maria Ciornei, în lucrarea Pelasgii – Valahi înveșniciți în mitul Blajinilor, notează că aceștia „sunt consideraţi de pământeni niște sfinţi, puri, ce trăiesc în asceză, postesc mereu şi se roagă pentru toată omenirea, având grijă s-o cureţe de păcate, pe care le dau, prin Apa Sâmbetei, să ajungă în iad.” În unele zone, Blajinilor li se mai spune și rohmani, iar în Bucovina, fetele nemăritate sunt comparate cu nişte rohmăniţe, adică frumoase şi virtuoase. Se mai crede că „trăiesc în semi-întuneric şi rareori ies pe pământ.”
Pe de altă parte, orientalistul Constantin Daniel, în lucrarea Misterele lui Zalmoxis este de părere că aceste ființe semi-divine, care duc o viață de pustnici, se căsătoresc şi se întâlnesc cu nevestele lor o dată pe an, timp de treizeci de zile. Copiii sunt crescuți de mame, fetele întreaga viață, iar băieții până la vârsta la care pot merge și mânca singuri, ulterior trăiesc alături de tați. Trăind la capătul lumii, nimeni nu poate ajunge până la ei, nici pe uscat şi nici pe apă.
În cercetările lui, etnograful Sorin Mazilescu a descoperit că sunt mai multe credințe despre identitatea Blajinilor. Printre acestea una ar fi aceea că de fapt sunt copiii nebotezați, care au murit imediat după naștere, iar o alta că blajinii susțin stâlpii pământului, iar fără ei, lumea s-ar scufunda în haos.
Alteori, blajinii sunt identificați ca urmașii celor care n-au mai reușit să traverseze marea atunci când Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteană, despărțind apele. Aceștia au rămas pe o insulă foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sâmbetei.
În Bucovina se mai crede că „Blajinii sunt în jumătatea de sus oameni, iar jumătatea de jos pesti și trăiesc într-un pârâu; femeile și fetele lor cântă atât de frumos încât răsună văile de cântecele lor melodioase”.
De ce se sărbătoresc la o săptămână după Paște
Credința populară spune că dacă în Joia Mare se sparg ouăle, cojile acestora trebuie aruncate de către fete pe cel mai apropiat râu. Apa râului va duce cojile departe, tocmai pe Apa Sâmbetei, la Blajini.
Mihail Sadoveanu, în romanul său, Paştele blajinilor, scrie că în momentul în care aceștia văd pe Apa Sâmbetei cojile de ouă vopsite știu că a sosit Paștele și că postul s-a încheiat. Așadar, neavând noțiunea timpului, ei se ghidează numai după aceste coji. De aceea, se consideră că este mare păcat dacă nu sunt aruncate cojile pe o apă curgătoare, pentru că altfel i-am priva pe Blajini de sărbatoarea Paștelui.
Tradiții și obiceiuri
Tradiția spune că de Paștele Blajinilor, gospodinele gătesc cozonaci, vopsesc ouă roșii și curăță locurile de veci.
În cele mai multe locuri din țara noastră, în această zi, oamenii merg la cimitir, dau de pomană ouă roșii, pască și cozonac și pun flori pe morminte. Preoții vin și citesc pomelnicile cu numele celor morți.
În Bucovina, se dau de-a dura ouă roșii în amintirea Blajinilor și se mănâncă la iarbă verde, unde se lasă intenționat multe firimituri pentru pomenirea celor morti.
