March 19, 2024

„Spun povestea mea nu pentru că este unică, ci pentru că e povestea multor fete”, cuvintele acestea și un chip surâzător m-au întâmpinat atunci când am intrat pe site-ul Fundației Malala.

Un copil curajos care se transformă treptat într-o femeie exponent 
Născută în Pakistan, în anul 1997, Malala Yousafzai, fiica unui activist, profesor al unei școli din Mingora, Pakistan, a fost încurajată de acesta să meargă pe același drum, cel al activismului social, dând glas opiniilor tuturor fetelor în ceea ce privește educația lor. Participă alături de tatăl său la diferite proteste și ține un jurnal anonim online despre viața unei școlărițe din valea râului Swat, Pakistan. În 2009, talibanii au decretat să fie închise toate școlile de fete. Malala și familia sa au fost nevoite să fugă din orașul natal asediat, revenind mai tărziu, când situația avea să se amelioreze, notează Enciclopedia Britannica.
Malala și tatăl ei, Ziauddin, au continuat să pledeze în favoarea educației fetelor, în ciuda amenințărilor. Malala a folosit banii primiți dintr-o donație pentru a cumpăra un autobuz pentru elevi, același autobuz în care, împreună cu alte două fete, urma să fie împușcată în cap în 2012, într-un atac revendicat de talibani. Pentru operații și recuperare, Malala a fost transferată în Birmingham. La un an după atentat și-a făcut apariția în public, când împlinea 16 ani, pentru a ține un discurs în fața audienței Națiunilor Unite.
În 2020 a terminat studiile la Oxford în Filosofie, Politică și Economie.

Drumul Malalei Yousafzai – de la activista pentru educație la câștigătoarea Premiului Nobel pentru Pace
Când avea doar 11 ani l-a însoțit pe tatăl său la un protest față de închiderea școlilor. Tot atunci a ținut și primul său discurs în public. „Cum îndrăznesc talibanii să îmi ia dreptul meu natural la educație?”, spunea atunci Malala. Discursul ei a făcut înconjurul Pakistanului. În 2009, talibanii au anunțat că vor fi închise toate școlile pentru fete din valea Swatului. Cu acordul tatălui ei a început să scrie pe un blog sub numele de Gul Makai pentru BBC. Scria zilnic materiale despre viața de zi cu zi sub regimul taliban. Școlile pentru fete se închideau rând pe rând, ba, mai mult chiar, peste 100 dintre acestea au fost și aruncate în aer, conform Enciclopedia Britannica.
Ca urmare a unui interviu pe care Malala l-a acordat jurnalistului Hamid Mir și a protestelor din întregul Pakistan, în februarie 2009 talibanii au fost de acord ca fetele să se întoarcă la școală, însă cu condiția de a purta burka.
Tot în 2009, New York Times a realizat două documentare despre Malala și situația fetelor în Pakistan, Class Dismissed și A Schoolgirl’s Odyssey. La sfârșitul aceluiași an, BBC dezvăluie că ea este autoarea materialelor de pe blog, iar lumea întreagă îi recunoștea spiritul de activist.
La un an după atentatul asupra ei, Malala ținea primul discurs în fața unei audiențe formate din 500 de persoane, la New York, la sediul Națiunilor Unite.

În 2013, a devenit cea mai tânără laureată a Premiului Saharov, pe care l-a dedicat „eroilor necunoscuți din Pakistan”, într-un gest de apărare a dreptului fiecărui copil la educație. Parlamentul European recunoaștea prin intermediul acestui premiu forța incredibilă a tinerei.
„Mulți copii sunt lipsiți de hrană și de apă, dar au o imensă dorință să învețe. Este alarmant faptul că 57 de milioane de copii sunt privați de educație[…] acest lucru trebuie să ne zguduie conștiința”, a declarat Malala în fața Parlamentului European.

„Un copil, un profesor, un creion și o carte pot schimba lumea.”, citează site-ul Parlamenului European.

Tot în 2013 apare pe coperta revistei Time și este  în „Top 100 cele mai influente femei ale anului.”
În 2014, împreună cu tatăl ei pune bazele Fundației Malala, iar la sfârșitul aceluiași an primește Premiul Nobel pentru Pace, fiind cea mai tânără laureată.

Malala Yousafzai este una dintre femeile excepționale ale lumii
Astăzi, aproape toate acțiunile Malalei se realizează prin intermediul programelor Fundației, cu investiții de aproximativ 22 de milioane de dolari în 8 țări.
Malala a devenit un model pentru femeile din întreaga lume și a inspirat alte femei să devină lideri și să lupte pentru drepturile lor și ale altora. De asemenea, a influențat generații întregi de tineri să lupte pentru drepturile lor și să își atingă potențialul.

sursă foto: time.com, malala.org

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.