March 29, 2024

Februarie, a două lună din an, mai este cunoscută la noi și sub numele de Făurar.
Luna în care se sărbătorește iubirea
S-a împământenit ideea că luna februarie este luna iubirii, poate și datorită faptului că la mijlocul ei este Ziua Îndrăgostiților, pe 14 februarie.
Noi, românii, avem o sărbătoare a noastră a iubirii, care se numește Dragobete și este sărbătorită pe 24 februarie. Această sărbătoare însă, nu este una veche, ci doar de prin secolul XIX.
Etimologii susțin că numele ar derviva din slavonul „drag-dragul”, iar lingviștii au făcut diferite analogii și au găsit în Oltenia folosit cuvântul „bete” pentru mulțime, adunare.
În miturile românești, Dragobetele este asociat cu un personaj considerat un fel de patron al dragostei, ce ia diferite nume în funcție de zone, cum ar fi Cupidon la romani sau Eros la greci. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” spune că Dragobetele era fiul Babei Dochia, un tânăr voinic și frumos.
În tradiția populară se spune că de Dragobete fetele și băieții trebuie să fie foarte veseli pentru a fi îndrăgostiți tot anul.
În unele zone, aceștia trebuie să se îmbrace în cele mai frumoase haine și să pornească împreună la căutat și cules de flori de primăvară prin păduri. În alte zone, de Dragobete, fetele și băieții se adună în jurul unui foc și povestesc, iar dacă vreunul din băieți fură o sărutare fetei pe care o place în fața tuturor, înseamnă că vrea să se logodească cu ea. De la acest furat de sărutare a luat naștere expresia „Dragobetele sărută fetele!”.
Așa cum spuneam, tot în luna februarie, pe 14, se sărbătorește și Valentine’s Day sau pe românește „Ziua Îndrăgostiților”, sărbătoare pe care noi am importat-o și am acceptat-o foarte repede.
Ziua Sfântului Valentin este o sărbătoare religioasă, dar în timp s-a  transformat într-una culturală și comercială.
Specialiștii în istorie culturală susțin că este una foarte veche și se sărbatorea încă de pe vremea romanilor. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, se trimiteau cărți poștale cu poezii sau schițe. Apoi, în secolul următor în locul felicitărilor în serie au apărut notele scrise de mână. Tot în secolul XIX, britanicii au introdus în comerțul de masă pentru această zi și ciocolata în formă de inimioară. Americanii au văzut și ei în această zi o oportunitate de business, iar treptat au devenit mai mult o sărbătoare comercială.
Astăzi, în toată lumea, cele mai vândute produse de Sfântul Valentin sunt: florile, ciocolata și bijuteriile.
Sărbători religioase la creștinii ortodocși
♦  2 februarie – este evidențiată în calendarul ortodox cu cruce roșie și se sărbătorește Întâmpinarea Domnului
♦  10 februarie – este evidențiată în calendarul ortodox cu cruce neagră și se sărbătorește Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie
♦  24 februarie – este evidențiată în calendarul ortodox cu cruce neagră și se sărbătorește Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul
♦  28 februarie – este evidențiată în calendarul ortodox cu cruce roșie și se sărbătoresc: Sfântul Cuvios Mărturisitor Procopie și Sfântul Cuvios Mărturisitor Talaleu. Este ziua în care începe Postul Paștelui Ortodox în acest an.
Obiceiuri și tradiții în luna februarie
Trifon
♦ La 1 februarie se sărbătorește Trif cel Nebun (Trifonul), protector al grădinilor și livezilor împotriva insectelor dăunătoare și a altor calamități naturale, precum și alungător al duhurilor necurate și tămăduitor al bolilor, notează ro.orthodoxwiki.org. În  Ziua lui Trif se stropesc cu agheasmă grădinile și livezile, iar femeile dau de pomană câte o strachină de mălai sperând că lăcustele, omizile și alte insecte vor mânca mălaiul și vor salva culturile. În popor se mai spune că trebuie respectată această zi pentru ca daunatoarele să nu se înmulțească.
♦ Pe 10 februarie se sărbătorește Sfântul Haralambie. Se spune că acesta ținea ciuma legată cu un lanț, iar când oamenii își pierdeau credința sau se înmulțeau prea mult, îi dădea drumul pe pământ. O altă superstiție legată de această zi este și despre vreme. Dacă de Sfântul Haralambie e frig sau plouă, tot așa vor fi și următoarele 40 de zile.
În unele zone, Sf. Haralambie este considerat și protector al animalelor. Credincioșii aduc în această zi la biserica hrana animalelor, cereale, mălai, sare, pentru a fi binecuvântate de către preot și apoi folosite numai atunci când li se îmbolnăvesc animalele din gospodărie, scrie site-ul crestinortodox.ro.
♠ sursă foto: ro.orthodoxwiki.org, www.historyextra.com, www.irishnews.com

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.