De la palat la sat, in zi de sarbatoare

Am profitat ca soarele nu arde astazi si am iesit din casa aproape de ora pranzului. In afara de iesirile din parc, din cauza coronavirusului nu am mai fost sa vad nimic prin oras, nicio expozitie, niciun targ…nimic.

Asa ca, vremea minunata, dar si linistea acestei zile de sarbatoare, Adormirea Maicii Domnului, m-au animat sa ies din casa. Mi se facuse dor, sincer, de atmosfera molcoma de la Muzeul Satului. Acolo unde timpul sta pe loc.

Am ajuns pe aleea ce duce spre muzeu si cum locuri de parcare nu sunt, la indemnul unui paznic, am parcat la fata Palatului Elisabeta. Minunat, caci pe gard, o hartie A4 ne anunta ca de joi pana duminica, Palatul Elisabeta gazduieste o expozitie regala.

Asadar, am platit 40 de lei de persoana si am intrat. Stiu, veti spune ca este foarte scump, doar ca ulterior am aflat ca sumele ce se strang din vanzarea acestor bilete vor fi folosite de Asociatia Majestatii Sale exclusiv pentru proiecte de ordin social si educational.

Am avut acces la Salonul Mihai I, Galeria de Arta Contemporana, Salonul Carol I si Elisabeta, Salonul Alb, Biroul Majestatii Sale, Sala Regilor, Holul de Marmura si Sufrageria Mare. De asemenea, la iesire am avut acces si la Platforma cu Lei si in gradina Palatului, acolo unde are loc in fiecare an „Garden Party” si unde se afla „Memorialul Copacilor”, care cuprinde arbori plantati de personalitatile regale si sefii de Stat, care au vizitat palatul începând cu anul 2001.

Evident, nu am putut face poze in interior, ci doar in exterior. In cadrul expozitiei pot fi admirate  uniformele militare ale regelui Mihai I, colectia de costume populare a reginei Elena, decoratii si ordine regale, Colectia Regala de Arta Contemporana, portretele regilor si reginelor Romaniei din toate generatiile, precum si masa din Sufrageria Mare, pregatita pentru dineurile oficiale.

Informatiile despre exponate ni le-a oferit un voluntar al Asociatiei Casa Majestatii Sale. Conform site-ului famialiaregala.ro, expozitia este un proiect al Asociatiei Casa Majestatii Sale. Ea are un caracter permanent si va functiona in iulie-septembrie, in octombrie-noiembrie si in ianuarie-februarie ale fiecarui an.

De la somptuozitatea Palatului Elisabeta la simplitatea Muzeului Satului

Am iesit cu sufletul incantat din palat si am intrat, putin mai incolo, pe poarta muzeului. Nu era aglomerat, cum de altfel nici la Palatul Elisabeta nu era. In linistea extraordinara a stradutelor ce serpuiesc printre casutele taranesti, am pasit aproape tiptil, parca sa nu trezesc la viata tot ce ma inconjura. Copacii se leganau in bataia duioasa a vantului, ce imi flutura parul si imi racorea mintea. Pentru ca soarele era intre nori, parea usor intunecat, iar asta imi dadea sentimentul ca toamna e chiar aici, aproape de noi, pregatita sa ne invaluie. Unii copaci aveau deja frunzele ruginii.

Parca as fi pasit intr-un tablou. Simteam ca sunt intr-un sat, undeva in tara, si nimic nu lasa sa se inteleaga ca la cateva sute de metri cladirile de otel te trezeau la realitate. Am savurat la maximum atmosfera, aleile, privelistea.

Din pacate, pisicile acelea pe care le stim cu totii ca s-au aciuat pe langa casute erau atat de slabe incat li se vedeau coastele si sira spinarii. Pandemia si implicit absenta puhoiului de vizitatori, de toate natiile, a facut ca acestea sa nu mai fie atat de bine hranite.

Va las mai jos cateva fotografii, putine, din exteriorul Palatului Elisabeta si de la Muzeul Satului.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.