Te-am pierdut printre cuvinte si soapte spuse transant,
Te-am pierdut cum nisipul curge printre degete,
Si te-am cautat cu mainile, pipaind pamantul, si marea, si frunzele,
Ca un orb atingeam cu buricele degetelor totul,
M-am intepat in spinii florilor, iar sangele curs ma ardea,
De-atata durere urlam in rafale, ca vantul starnit intr-o toamna ploioasa,
Reuseam uneori sa iti vad ochii si gura razand de ridicolul meu,
Si te strigam intr-o disperare a cugetului, dintr-o disperare a sufletului,
Intruna, cu lunile, cu anii, cu viata mea care s-a oprit atunci,
atunci, cand ma amageai cu cuvinte dulci, pline de sperante
si apoi, apoi ai plecat fara sa ma pastrezi macar in suflet,
Asa cum imi spuneai printre sarutarile lungi in noptile tarzii,
Am inteles, poate prea tarziu, dar am inteles,
Ca viata mea e departe, mult prea departe de a ta
Ca niciodata nu voi mai spune „noi” sau „amandoi”
Ca niciodata mana mea nu va mai fi stransa de mana ta,
Ca niciodata pielea mea nu va mai dansa lipita de a ta,
Ca niciodata trupul meu nu va mai fi framantat de mainile tale,
Ca niciodata buzele mele nu vor mai rosti „te iubesc”,
Ca te dorescul tau era doar o flacara plapanda ce s-a stins la prima adiere,
Ca, si ca, si ca din nou, pentru asa e viata mea de atunci
Da, de cand ai plecat…doar un haos. Haosul meu…
… Tina Stana, 16 august 2020
sursa foto: pinterest.com