Apa si Foc

.

Doua inimi

Se stiau de atata amar de vreme si, cu toate acestea, aveau senzatia ca nu se cunosc deloc. Se intalneau, uneori, si se purtau ca doi straini, dar de cate ori treceau unul pe langa celalalt pulsau in acelasi ritm, vibrau identic. Unul mai cald, celalalt mai rece, unul visator, celalalt pragmatic, atat de diferiti si totusi ceva facea ca atractia dintre ei sa fie foarte puternica. Se doreau, dar in acelasi timp ar fi vrut sa nu simta asta. Cand renuntau la orgolii, erau de nedaspartit. Se completau, se sustineau, se incurajau, erau carja unul pentru celalalt, plangeau si radeau, atingerile le erau balsam si apoi…apoi urma intotdeauna furtuna. O valtoare de sentimente contradictorii, un fel de iubire si ura, desi e mult spus.
Erau, din nou, ca doi straini, caci numele lor erau:

Apa si Foc

Unul ardea tot ce intalnea, parjolea suflete, vibra, canta, dansa, iubea cu pasiune. Celalat domolea, stingea, echilibra totul ca o balanta a celor doua suflete, a celor doua inimi.
Si totusi, erau yin si yang, alb si negru, valtoare si calm, sac si petic, agitatie si liniste, razboi si pace, pasiune si ratiune pentru ca erau, in realitate, Apa si Foc.
Si totusi…
Apa indragea poezia din inima Focului, zambea de cate ori il vedea arzand cu privirea totul in jur, stia ca de fapt inima ii era blanda, de aceea era mereu atras ca de o forta invizibila catre el.
La randul lui, Focul stia ca avea nevoie mai mult decat orice de recele Apei, de ratiunea si echilibrul interior al acesteia.
Erau ca intr-un dans continuu, un pas inainte si unul inapoi, o data Apa, o data Focul, conexiune bizara, dar autentica, a doua inimi ce traiau intr-o bipolaritate benefica, intr-o aprobare si negare fara sfarsit.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply