Două inimi
Se știau de atâta amar de vreme și, cu toate acestea, aveau senzația că nu se cunosc deloc. Se întâlneau, uneori, și se purtau ca doi străini, dar de câte ori treceau unul pe lângă celălalt pulsau în același ritm, vibrau identic. Unul mai cald, celălalt mai rece, unul visător, celălalt pragmatic, atât de diferiți și totuși ceva făcea ca atracția dintre ei să fie foarte puternică. Se doreau, dar în același timp ar fi vrut să nu simtă asta. Când renunțau la orgolii, erau de nedespărțit. Se completau, se susțineau, se încurajau, erau cârjă unul pentru celălalt, plângeau și rădeau, atingerile le erau balsam și apoi…apoi urma întotdeauna furtună. O vâltoare de sentimente contradictorii, un fel de iubire și ură, deși e mult spus.
Erau, din nou, ca doi străini, căci numele lor erau:
Apă și Foc
Unul ardea tot ce întâlnea, pârjolea suflete, vibra, cânta, dansa, iubea cu pasiune. Celălat domolea, stingea, echilibra totul ca o balanță a celor două suflete, a celor două inimi.
Și totuși, erau yin și yang, alb și negru, vâltoare și calm, sac și petic, agitație și liniște, război și pace, pasiune și rațiune pentru că erau, în realitate, Apă și Foc.
Și totuși…
Apa îndrăgea poezia din inima Focului, zâmbea de câte ori îl vedea arzând cu privirea totul în jur, știa că de fapt inima îi era blândă.Din acest motiv era mereu atras ca de o forță invizibilă către el.
La rândul lui, Focul știa că avea nevoie mai mult decât orice de recele Apei, de rațiunea și echilibrul interior al acesteia.
Erau ca într-un dans continuu, un pas înainte și unul înapoi, o dată Apa, o dată Focul, conexiune bizară, dar autentică, a două inimi ce trăiau într-o bipolaritate benefică, într-o aprobare și negare fără sfârșit.
sursă foto: tinas.ro
