“Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta este cantecul iubirii.”

Va vine sa credeti sau nu, aceste cuvinte exceptionale ii apartin scriitorului realist Liviu Rebreanu. Autorul lui “Ion” si al “Rascolei”, avea, in antiteza cu opera sa, un suflet liric. In timp ce Ion, personajul sau din romanul cu acelasi nume, se zbatea intre doua iubiri, cea pentru pamant si cea pentru Florica, omul Rebreanu avea o singura mare iubire, Fanny, iubire ce i-a fost busola si ancora deopotriva, atat in viata cat si in proiectele sale literare. Scrisorile dintre cei doi, din momentul in care au inceput relatia si pana la sfarsitul vietii scriitorului, sunt dovada clara a acestui lucru.
Cum imi plac povestile de orice fel, dar in mod deosebit cele de iubire, nu puteam sa las sa-mi scape una extraordinara, din alta lume. Cate iubiri mai sunt astazi la fel?
Rebreanu a cunoscut-o pe Stefana Radulescu, actrita si scriitoare, pe terasa boierilor Otetelesanu, loc in care se intalnea, la sprit si bere, lumea boema romaneasca. Crema culturii noastre, din care faceau parte si Eminescu, Caragiale, Macedonski, Vlahuta, Emil Garleanu sau Sadoveanu, isi petrecea ore intregi dezbatand probleme arzatoare ale vremii sau, pur si simplu, distrandu-se, in locul unde astazi se gaseste Palatul Telefoanelor. De altfel, Emil Garleanu, prietenul intim al lui Rebreanu, este cel care i-o prezinta pe Fanny, cea care avea sa-i fie sotie din 1921 pana la sfarsitul vietii. Fanny Radulescu avea o fetita dintr-o relatie anteriora, insa acest lucru nu l-a impiedicat pe scriitor sa o iubeasca profund si neconditionat, ba, mai mult decat atat inregistreaza fetita ca fiind a lui.
La scurt timp dupa ce se cunosc, Rebreanu ii scria: „Am ajuns ca aproape nici nu ma mai pot gandi la altceva decat la tine si mereu la tine. (…) Nici o femeie in lume nu mi te poate inlocui nici macar o clipa, Fanicule drag… De-abia acuma imi dau seama ca as fi incapabil sa te insel. Chiar gandul altei femei imi repugna. Tu esti patrunsa in tot corpul meu si in toata inima mea. Fara tine viata e pustie. Ma mir si eu unde am ajuns. Si ma bucur, chiar daca ar fi sa nu fie reciprocitate. Sunt multumit ca mi-esti atat de draga si iubirea aceasta ma linisteste.” Scrisoarea se incheie cu un „Te sarut in suflet toata, inima mea draga.” – 20 octombrie 1918, Iasi
“Iubirea cere supunere, o supunere oarba, ca si credinta. In iubire n-ai sa fii convins niciodata, n-ai sa astepti probe niciodata. Tot ce nu e supunere si devotament nu e iubire”, era de parere Rebreanu. Si, cu toate acestea, Fanny era extrem de posesiva avand deseori iesiri necontrolate. Este de notorietate faptul ca a rupt o umbrela de capul actritei Puia Ionescu, cand a aflat ca aceasta era indragostita de scriitor, insa Rebreanu ii trecea cu vederea toate aceste lucruri si, mai mult chiar, ii satisfacea toate capriciile.
“Te iubesc pentru ca ma iubesti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru ca te iubesc, si nimic mai mult; te iubesc numai pentru ca te iubesc; aici incepe iubirea. Iti multumesc din suflet ca te iubesc: acesta e cantecul iubirii. Omul indragostit nu zice: te iubesc pentru ca esti oachesa; nici: te iubesc pentru ca esti buna. Omul indragostit zice: te iubesc cu toate ca esti oachesa, cu toate ca esti buna si te-as iubi chiar daca ai fi blonda sau daca ai fi rea”, scria Rebreanu in “Marturisirea”.
Corespondenta dintre cei doi soti ne dezvaluie un Rebreanu romantic incurabil. Scrisorile dintre ei se aseamana cu cele dintre Eminescu si Veronica Micle.
„Scumpul si mult preaiubitul meu sot Liviu – îi scrie lui Rebreanu –.
Nu stiu daca vreodata ai simtit ca in operele tale marete traiesc si eu, cuget si eu, hoinaresc si eu.
Uite, vezi, zi si noapte m-am zvarcolit si de data aceasta cautand un nume bun, frumos si potrivit eroinei tale, din noua ta capodopera . Doresc atat de mult ca eu sa fiu nasa acestei fiinse nascute din creierul tau, din sufletul tau sublim.”, 19 martie 1938, Bucuresti.
Romanele „Rascoala”, „Jar”, Gorila” si „Amandoi” le-a scris in mare parte la Valea Mare, acolo unde s-a retras, in 1944. „Via de la Valea Mare, scria Fanny Rebreanu, a fost singurul loc in care Liviu al meu s-a simtit cu adevarat fericit… De cand si-a cumparat casa, toate verile pana dupa cules si le petrecea acolo, iar în perioada creatiei, indiferent de anotimp, sederea la vie se prelungea la 5-6-9, luni, cat era nevoie”.
La 1 septembrie 1944, aici, la Valea Mare, cel care a facut din dragostea pentru pamant o opera de arta, a incetat din viata.

sursa foto: http://www.argesplus.ro si http://www.ipedia.ro

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply