Imbratisarea iederei

Cand ochii tai, atingerile si soaptele tale au sadit in sufletul meu samanta aceea, am crezut ca o sa moara, uscata, pentru ca sufletul mi-era arid.
Of, cat m-am inselat…
Samanta aceea, mica si parca ratacita prin suflet a incoltit, a prins radacini ce se impanzeau incet, dar sigur.
In fiecare zi, imi doream mai mult si mai mult. Aveam nevoie de tine. Imi erai apa si soare, imi erai sprijin, iar eu infloream si cresteam cu fiecare zi care se sfarsea.
Putin din mine s-a dus si in tine. Un vlastar. Atat. Suficient insa cat sa ne prindem unul de celalalt cu toata forta fiecaruia. A mea mai mult. A ta mai putin.
Iubirea asta pe care eu am numit-o samanta, a tot crescut, alimentata de mangaieri si sarutari, de cuvinte frumoase sau taioase, de atingeri pline de nesat, de impingeri pana spre margini de prapastii, de prinderi succesive, de “te iubesc”, de “nu te iubesc”, de atatea si atatea vise implinite sau spulberate…
Doar ca planta asta, in timp, s-a transformat intr-o iedera stufoasa, care s-a cocotat si s-a rasucit in jurul nostru, strangandu-ne cu forta, ca intr-o menghina, pana ne-a stors de viata.
Ne-am lasat sufocati de ea, intr-o imbratisare fara sfarsit. Eram atat de cruzi si habar nu aveam ce ni se intampla!
Dupa ce viata a trecut peste noi, ne-am dat seama ca e prea tarziu sau, cine stie, poate ca nu. Cert e ca si iedera, si noi am supravietuit, asa cum am stiut mai bine.
Si astazi, dupa atata amar de vreme, a ramas acolo, in suflet, prinsa pentru totdeauna.
Tulpina ei puternica se prinde de ziduri, de beton sterp sau copaci, iar infrunzirea ei verde se arata in toata splendoarea pana si in lunile intunecate si inghetate de iarna, pentru ca asa ii e felul.
Cat de usor trebuie sa ii fi fost cu sufletele noastre!

oct, 2017

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply