Astazi, timpul parca s-a oprit, ca intr-o vedere trimisa prin posta, cum se facea odinioara, si livrata de un postas linistit, usor distrat si aproape mereu cu zambetul pe buze.
Astazi, secundele abia se scurg: 1…pauza, 2…pauza, 3…pauzaaaa…si tot asa. Se misca greu, atat de greu, la fel ca un melc extenuat.
Astazi, timpul mi-e cel mai mare dusman. Mi-e cald si mi-e frig. Mi-e somn si mi-e greu sa ma misc. Ma dor pleoapele si degetele ce se grabesc sa astearna cuvintele, cu virgula sau fara, intr-o enumerare perpetua de stari, de trairi, de ganduri.
Astazi, nu vreau sa fiu prietena timpului. Nu vreau sa ii mai fiu prietena, asa cum am crezut ca suntem. Cand vrei sa se miste incet sau sa stea pe loc, alearga de nebun, apropiindu-se iremediabil de final. Sarutul se termina parca inainte sa inceapa, atingerea se uita mai repede decat ai vrea si speri, speri cu toata fiinta ta, sa stea in loc. Ai vrea ca sarutarea, atingerea, serenitatea, tot ce te face fericit sa tina o eternitate. Dar, el, nenorocitul de timp, se incapataneaza, are propria logica. E atat de egoist!
Astazi, il urasc pentru ca nu vrea sa se urneasca. Imi face in ciuda, pentru ca stie ca nu exista nici macar o umbra de sarutare, nu mai exista nimic. Simt caldura, durerea, frigul, usturimea si nu le simt pe rand, ci pe toate impreuna, ca pe un cocktail amar pe care sunt fortata sa il beau rar, cu inghitituri mici.
Astazi, timpul mi-e inamic, caci s-a aliat cu viroza si ma chinuie. 
sursa foto: humansarefree.com
