Fericirea, un vis

Mi-a luat ceva timp sa inteleg ca fericirea in forma continua nu exista. Desi, visam, ne dorim sa fim mereu fericiti, nu vom putea. Avem, poate, momente de fericire, dar sunt doar atat: momente. Nasterea unui copil, sarutul cuiva de care suntem indragostiti, pasiunile adanci, castigarea campionatului de catre echipa favorita, toate acestea sunt exemple clare de momente de fericire. Iar spre sfarsitul vietii, la o contabilizare, tragi linie si spui: da, am avut multe momente de fericire.
Nu sunt de acord cu teoria conform careia ne putem programa la fericire. Este imposibil sa iti impui sa nu suferi din cauza unor dezamagiri, de orice fel, sau sa iti spui “gata, las esecul in urma mea si azi tot ceea ce fac imi este suficient pentru o avea o inima linistita, macar”. Cred ca si cel mai rational om tot ascunde o furtuna interioara, poate, in aparenta pare detasat, pare ca nimic nu-l atinge si mimeaza fericirea, dar sufletul lui stie mai bine. Pentru fiecare moment de fericire, iti trebuie multa hotarare, mult timp si, mai ales, rabdare. Dar, oare conceptul de fericire continua nu e oarecum absurd? Cum am mai recunoaste-o daca nu am fi tristi, dezamagiti, suferinzi? Cum am sti ce inseamna lumina daca nu am cunoscut si intunericul? In cautarea fericirii ne dezvoltam ca fiinte umane sau ne dezumanizam calcand peste sufletele altora fara sa ne pese de nimic? Abandonam sau ne incapatanam, perseveram in dezamagiri pana dobandim acel moment de fericire, pe care ni l-am vrea etern?
Fericirea absoluta, continua, ramane pana la urma un vis, dar pe cararea spre atingere a acestuia ar trebui sa invatam multe, sa ne descoperim pe noi si pe cei din jur, sa invatam ca nu toti oamenii sunt buni, sinceri, deschisi, de incredere, ca nu tot ce straluceste e aur, dar macar sa invatam ceva.

feeligs

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply