Statea la fereastra si privea cerul. Luceafarul rasarise deja si ii zambea strengareste, insa ea era foarte trista. Ar fi vrut sa isi stearga din inima absolut toate amintirile. Sa uite tot si sa poata zambi cu inima usoara, asa cum o facea pe vremuri.
O lacrima se rostogoli, cu viteza, pe fata ei frumoasa.
– De ce plangi, Fata Magica? o intreba Luceafarul, ingrijorat.
– Pentru ca inima mea plange mai mult decat o fac eu, ii raspunse.
– Spune-mi despre durerea ta. Eu te voi ajuta.
– Of, dar nu o poti face, Luceafar drag.
– Pune-ma la incercare, ii spuse zambind.
– Iubesc iubirea. Iubesc pasiunea. Imi iubesc Soarele, fara sa ii cer sa ma iubeasca. Pentru ca, stiu ca nu m-ar putea iubi vreodata. E langa mine mereu, dar nu e al meu si atunci mi-e cel mai dor de el.
– Atunci, cand? Cand e langa tine? Dar cum sa iti fie dor de el, daca e langa tine?
– Cand e langa mine, e foarte departe de mine. Dorul asta e atat de dureros! Si apoi, cum sa fac, sa ii fur iubirea?
– Fata Magica, gresesti. Oh, cat gresesti! Iubirea nu se fura, daca o furi nu e a ta, e tot a celuilalt.
– Si atunci?
– Iubirea e atat de simpla, dar in acelasi timp e si complicata…
– Iubirea e pasiune, e sentimentul ca te scufunzi intr-un abis fara sfarsit, e atunci cand te arunci orbeste in bratele celuilalt, e abandon, ii spuse Fata Magica, innecandu-se in lacrimi.
– Iubire inseamna sa primesti placere, in aceeasi masura in care o oferi. Fiecare gest, fiecare atingere, fiecare tresarire, fiecare sarut sa trezeasca, in amandoi, aceeasi fericire. Iubire inseamna admiratie reciproca. In iubire nu exista invingatori si invinsi, iar tu vorbesti ca o invinsa. Poate, ar fi bine sa eliberezi pasarea asta ce se zbate in tine. Ei nu ii este bine, asa cum nici tie nu-ti este. Iubirea nu inseamna suferinta, cu siguranta.
Se apleca si-i saruta tampla. Se rasuci, zambind, si-si ocupa locul langa celelalte stele.
Fata Magica planse, asa cum nu o mai facuse vreodata. Elibera pasarea…
