Betie

Cu talpile goale simt caldura fiecarui fir de nisip. Soarele sta sa apuna, asa cum au apus multe in sufletul meu. Apa imi mai atinge, din cand in cand, varfurile degetelor. E rece. Parca s-ar incapatana sa ma trezeasca la realitate. Dar eu nu vreau. Sunt beata. Nu stiu daca vinul sau briza marii, dar ceva m-a imbatat. Poate ca esti tu de vina. Cine mai stie?!

Merg incet. E un mers aproape pisicesc. Nu vreau sa trezesc pe nimeni din jurul meu. Sunt singura, dar nu sunt. In departare, un pescarus scoate un sunet asemanator unui strigat de ajutor. E oare pescarusul sau e sufletul meu? Il ignor. Mi-am propus sa nu mai privesc inapoi. Daca imi e sufletul, il las sa planga si sa tipe, fara sa-i mai acord vreo atentie. L-am ascultat mereu si m-a adus aici.

Pasesc pe nisipul inca fierbinte. Vantul caldut imi mangaie usor parul si fata. E atat de placut! E atat de multa liniste in jur! E exact linistea la care visam. Te-am cautat atat printre ganduri, printre atingeri furate, in jumatati de sarutari, chiar si in lumea aceea pestrita si acum…E liniste, o liniste continua.

Si merg, merg pe malul apei. Eu, soarele rosiatic, sunetul valurilor si sufletul inabusit, impreuna pana la sfarsit. Ma opresc, imi arunc rochia pe nisip si imbratisez valurile. Ma trezesc din betie brusc. Un val de fericire ma inunda.

M-am impacat cu toate, dar mai ales cu mine… sea

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply