Se ridica incet din pat. Camera era scufundata in intunericul noptii, insa razele lunii o luminau suficient astfel incat sa vada pe unde paseste.
Asezata pe marginea patului, goala, il privea cu un zambet timid in coltul gurii. Amintirea noptii trecute o facu sa roseasca.
Fusese sublim. 
Avea asupra ei o putere impresionanta. Il dorea asa cum nu mai dorise pe nimeni in intreaga ei viata si cu toate acestea ceva se rupea mereu in relatia lor.
Bajbai covorul in incercarea de a gasi ceva cu care sa isi acopere trupul. Nu voia sa ii deranjeze somnul lin. In cele din urma, ii gasi tricoul si il trase peste cap. Mirosul lui o facea sa i se deschida toata simturile si se infiora din nou. Se cuprinse cu bratele si il privi iarasi.
Dormea linistit cu fata lui aproape angelica. Sprancele groase ii incadrau chipul si osatura puternica. Avea buzele pline si de cate ori se uita la ele ii venea sa il sarute fara oprire. Nu se satura niciodata de gura lui.
Zambi din nou si se indeparta de pat. Pasea tiptil spre usa de la terasa. O secunda de neatentie si se impiedica de pantofii lasati la intamplare, in seara precedenta, in drumul catre pat. Se apleca si scoase un tipat mut. Isi acoperi gura ca sa fie sigura ca niciun sunet nu indraznea sa iasa si sa ii deranjeze somnul iubitului ei.
In cele din urma, reusi sa se strecoare pe usa, afara. Se aseza pe fotoliu si privea luna. Era o luna plina, mare si rotunda. Luna aceea era paznicul pasiunii dintre ei, era martor tacut al tuturor soaptelor, atingerilor, privirilor, certurilor sau zambetelor.
Obosise.
Aceasta relatie a lor de dute-vino o vlaguise. Ar fi vrut sa se poata indeparta de el si de tot, insa nu era suficient de puternica. Un singur cuvant, o singura privire si uita tot. Nici macar nu isi mai amintea de ce se suparase atat de tare. Vocea lui ii ascutea toate simturile. Era ca o mangaiere. Toate ranile i le oblojea doar din cateva vorbe.
Se gandea adesea ca e la fel ca molia care e atrasa de lumina. Stia ca o sa ii fie arse aripile, dar nu ii pasa. Acele cateva ore, acele cateva zile impreuna erau cat pentru o viata intreaga.
Traiau mult prea intens totul, si el, si ea.
Se certau la fel cum faceau dragoste, cu forta, cu pasiune sfasietoare.
Era sigura ca si el obosise. Era sigura ca si el simtea ca nu mai are putere sa continue dupa fiecare cearta si cu toate acestea nu renunta la ea, asa cum nici ea nu renunta la el.
Erau doua flacari ce se ardeau unul pe celalalt, se parjoleau, apoi se indepartau suficient cat sa se mai racoreasca, revenind parca mai inflacarati ca inainte.
Insipira aerul rece al noptii de primavara tarzie si i se facu frig. Ridica picioarele la piept, trase tricoul peste ele si se imbratisa. Inspira de data asta parfumul de pe tricoul lui si iarasi i se facu dor de el. Nici nu termina gandul ca bratul lui trecu peste umerii ei si o imbratisa.
Se priveau tacuti. Stiau amandoi ca niciodata legatura aceea dintre ei nu va putea fi distrusa. Erau legati de un fir invizibil pentru tot restul vietii. Un fir plin de trairi, de stari, de dorinte din cele mai intense. Si le placea sa traiasca in aceasta bula a lor, asa cum stiau ei a trai, cu suisuri si coborasuri, cu vino si pleaca, cu lasa-ma si ia-ma, cu …de toate.
Legati pentru totdeauna de firul invizibil.
