Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel. Doi poeţi cu interese comune, un interiorizat şi un exuberant, ce au avut colaborări de succes, dar şi o relaţie de prietenie extraordinară. Au scris cărți împreună, poezii și teatru, au publicat almanahuri, traduceri. Erau celebri și nedespărțiți. Din păcate aşa cum au împărtăşit iubirea pentru artă, au împărtăşit şi iubirea pentru aceeaşi femeie – Natalia Negru.
Natalia Negru s-a născut lângă Tecuci, în 1862. A fost profesoară, poetă, prozatoare și traducătoare. În studenţie îl cunoaşte pe St.O.Iosif, după ce la un seminar de estetică prezintă o lucrare despre Doina acestuia.
Natalia povestește: „Când a auzit Steo ce succes a avut Doina lui la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie… A căutat să mă cunoască, mi-a mulțumit și mi-a cerut niște poezii, pe care i le-am dat, iar el a ales dintre ele una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul”. După un timp, se logodesc, romantic, cu inele din două fire de iarbă. Tatăl Nataliei îi dăruieşte ca zestre o vilă cu câteva hectare de vie. St.O.Iosif o admira pentru dragostea ei pentru pământ și locuri natale. În 1904 se căsătoresc civil la Galaţi, iar cununia religioasă şi nunta o fac la Tecuci. În 1905 se naşte fiica lor, Corina. Dragostea lor lina durează până în 1910, când cei doi se înstrăinează, urmând ca în 1911 să divorţeze. În acest timp, Anghel îi face curte Nataliei Negru, aceasta acceptă și devin amanți, iar Iosif ştie acest lucru. După divorţ, Natalia pleacă la Paris împreună cu fiica ei, Corina. Acolo, îl reîntâlneşte pe Dimitrie Anghel, fire neliniştită, aprinsă şi uşor demonică. În acelaşi an, se căsătoresc. Se spune că, mariajul celor doi nu ar fi fost deloc unul liniştit, cei doi având frecvent certuri, cauzate de gelozii. George Călinescu îl descrie pe Dimitrie Anghel: „Cine privește fața lui Anghel înțelege aceste furori orientale: ochi migdalați, blânzi și fini, însă străvezii, exaltați, față inverosibil de prelungă, de hidalgo, greco-spaniolă ca fizionomiile fanatice ale lui El Greco. El e de o gelozie arabă și la simpla impresie că o recenzentă n-a cruțat literatura nevestei aruncă furibund ocara, tot din lumea florilor. Lovea femeia cu o floare. Oricâte vini s-ar pune în sarcina femeii, este vădit că fanaticul erotic ce furase soția prietenului fără apărare nu era un om comod. O ținea închisă cu cheia în casă, nu voia să meargă nicăieri, nici să primească pe nimeni; provoca lumea la duel”.
Societatea le întoarce spatele şi îl compătimeşte pe Iosif. Acesta, bolnav de sifilis, moare la Spitalul Colțea.
Certurile şi geloziile duc, în cele din urmă, către un final tragic. După o zi şi o noapte de certuri, după ce Natalia îl amenința pe D. Anghel cu divorţul, în locuinţa de la Tecuci, o împuşca pe Natalia şi crezând că a omorât-o, încearcă se se sinucidă. Este transportat de urgenţă la Iaşi, unde moare de septicemie.
Natalia a mai trăit după acest eveniment tragic încă 50 de ani, petrecuţi în cea mai mare parte în casa ei de la Tecuci. A continuat să scrie şi să îşi publice lucrările în revistele „Rampa”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul literar”, „Universul copiilor”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor români”. Toată viața a fost catalogată ca fiind femeia fatală a literaturii romane, care a trăit într-un triunghi amoros, din care doar ea a supravieţuit. A scris o carte despre drama ei, “Helianta”, în care a încercat să se justifice.