May 20, 2022

Pe masura ce anii trec, imi este tot mai greu sa fiu la fel de deschisa ca in trecut. Am inteles odata cu inaintarea in varsta ca durerile se poarta in singuratate si in liniste.
Umerii lasati trebuie sa fie lasati doar in intimitate.
Degeaba strigi, degeaba scrii, degeaba spui, caci nimeni nu e interesat de durerea ta, si nu neaparat din indiferenta sau egoism, ci pur si simplu pentru ca fiecare are propriile dureri si lupte de dus.
Sunt astazi doua saptamani de cand bunica mea s-a dus intr-o lume mai buna. Incerc sa-mi inabus durerea si plang in tacere, in fiecare zi. Nu vreau sa o fac, insa lacrimile imi curg si nu le mai pot opri. Am momente, scurte, cand cred ca pot sa ii accept disparitia, insa nu…
Un gol ce nu cred ca se va diminua vreodata. Stiu ca timpul vindeca tot, insa rabdarea este cheia, iar eu nu doar ca am pierdut aceasta cheie, dar uneori cred ca nu am avut-o niciodata.
Pe masura ce trec anii, ramanem tot mai singuri. Singuri in tristeti, singuri in dureri, singuri in suferinta.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...