The Van Beuren Corporation si RKO Radio Pictures au produs un scurt film, in anul 1935, despre Romania acelor vremuri, o Romanie idilica, de poveste. Filmul se numeste “Roumania” si face parte din seria Vagabond Adventure. Cum si de ce a ajuns tara noastra sa fie subiect de interes pentru aceasta mare casa de productie americana nu am reusit sa aflu, insa un lucru mi-a atras atentia si anume faptul ca unul din producatori se numeste George G. Petrovici. Poate ca e acea bucatica din puzzle care conteaza. Nu stiu. Cu toate acestea, indiferent care au fost motivele sau circumstantele care au dus la realizarea acestuia, filmul este unul de o mare valoare istorica, dupa parerea mea.
Documentarul nu este doar o capsula a timpului, ci si o bucatica din istoria noastra de acum aproape 100 de ani. Avand o calitate a sunetului, dar si a imaginii foarte bune, filmul incepe cu cateva cadre in care apar Regele Carol al II-lea si fiul sau, Regele Mihai.
Naratorul documentarului, James Wallington, ne prezinta pe scurt locurile, oamenii si ocupatiile lor, atmosfera sau nivelul dezvoltarii tarii.
Sunt cateva puncte importante in film, iar printre acestea se numara si Sinaia, cu tot ce insemna ea atunci – Palatul Peles, Manastirea Sinaia, Parcul Dimitrie Ghica si Cazinoul, arhitectura orasului, apoi Castelul Corvin si Castelul Bran, taranii romani si indeletnicirile lor, Marea Neagra si Castelul Carmen Sylva, Delta Dunarii si pescarii ei si, evident, Bucurestiul cosmopolit.
Trebuie punctata si prezenta Reginei Maria in documentar, imbracata intr-un costum popular romanesc, care saruta un copil pe crestet.
Filmul este unul ce trebuie pastrat, nu doar pentru nostalgici, ci si pentru noi toti, pentru ca sunt foarte putine imagini cu Romania acelor timpuri, o tara plina de sarm, una dintre cele mai frumoase din sud-estul Europei, asa cum ne este ea prezentata in documentar.