Mi-e trupul obosit de-atatia ani, 
de mers, de dor, de zbateri si de-amar.
Mi-s ploapele mai grele si ma ustura,
de-atata plans, de-atatea vise abandonate.
Mi-e inima departe, undeva pe tarmuri,
unde tresalta la fiecare val in asfintit,
cantand poemele-ti scrise pe nisip,
si visand la inaltarile noastre,
pe aripi larg deschise, in zari necunoscute.
Mi-e buza sangeranda de muscaturi scandaloase
de cuvinte nespuse, de ganduri tacute.
Mi-e Tu parca ireal, cu timiditate,
cu teama, cu dorinte inabusite.
Mi-e Eul naiv, las, complacut in vremuri irosite,
cu durere, cu singuratate si uitare.
Mi-e Noi cu indragosteli, cu sperante,
si mai ales cu abandonuri fara de sfarsit.
… Tina Stana, 6 aprilie 2021
