Intotdeauna am avut nevoie sa imi tin mintea ocupata cu lucruri din zona extra job. Ba am mai scris cateva randuri, ba cateva poezii, ba m-am apucat de studiat, ba ieseam pe undeva prin tara, explorand istoria.
Tocmai ce am terminat un program de master de doi ani, apoi cu banii stau cam prost, prin urmare explorarile mele prin tara s-au sters singure de pe lista si inspiratia sa scriu ode iubirii mi-a pierit. Viata mea a devenit pur si simplu banala, stearsa, plictisitoare. Pandemia m-a tras pe margine, asa cum duci un tren la depou – cu o resemnare idioata si cu gandul ca totusi am facut o treaba buna, chiar daca acum ma simt putin … inutila.
Adevarat, orice as face nu fac nimic de mantuiala. Sunt o perfectionista, lucru care nu este neaparat ceva bun. Nu spun ca tot ce fac este perfect, ci doar ca este in acord cu ceea ce eu consider ca este perfect. Duce usor catre o obsesie compulsiva. Gatesc? Trebuie sa fie cel mai delicios preparat. Scriu ceva? Trebuie sa scriu bine din prima, pentru ca altfel daca recitesc e posibil sa adaug chestiuni noi si sa schimb ideea initiala. Job? Trebuie ca totul sa fie perfect de la A-Z.
Se spune ca suma viciilor trebuie sa fie constanta. De-a lungul vietii, am inlocuit un viciu cu un altul. Cand spun viciu, nu ma gandesc neaparat la fumat, baut, jocuri de noroc sau shopping. Pentru mine, studiile din ultimii ani au tinut loc de viciu. Balanta viciilor trebuie sa fie in echilibru. Prin urmare, daca am terminat cu studiile, cu ce inlocuiesc aceasta activitate, astfel incat sa mentin atat echilibrul viciilor, cat si propriul echilibru?
Asadar, caut viciu. 😀
sursa foto: pinterest.com
