Imi car gandurile ca pe niste saci,
ce imi apasa umerii obositi
de-atata amar, de-atata dor.
Si urc pe culmea muntelui
aproape tarandu-ma
si vreau sa te strig…
dar numele tau abia daca paraseste gura mea,
nu vrea sa iasa din mine.
Ajung in varful muntelui
si arunc sacii gandurilor
in haul ce il cuprind cu privirea.
Intind mainile si as vrea sa zbor,
pentru o clipa sunt doar o pana
dintr-o aripa de pasare.
Apoi te strig iar, din ce in ce mai tare,
Sunetele sunt mai clare
ca un izvor ce susura-n stanca.
Numele tau, purtat de aripile vantului,
se intoarce la mine prelung,
Si stau… doar stau in tacere,
trec peste mine o duzina de ierni,
mai geroase si mai aspre decât o sentinta la moarte,
si-mpietrita raman intr-o asteptare continua
purtandu-mi pe umeri aceeeasi saci.
…Tina Stana, 14 iulie 2020
