Se spune ca, in Grecia Antica sufletele erau inchise in sfere. Fiecare sfera avea un suflet de femeie si unul de barbat. Perechi. Doar ca, zeii le-au spart, de teama ca le-ar putea lua locul, prin perfectiunea lor. De atunci, fiecare jumatate e intr-o permanenta cautare.
Cine sunt eu?
Sunt cealalta parte a sferei. Te caut de atunci, continuu. Cand cred ca te-am gasit, te pierd, asa cum pierd nisipul printre degete.
Sunt gandul nelinistit. Sunt zbaterea unei aripi, caci pe cealalta ai luat-o tu.
Sunt dorinta nesfarsita, sunt coapsa neatinsa, sunt tot ce ai vrea tu sa fiu.
Sunt zambetul de fiecare zi, mirosul de cafea al diminetii, primul fum pe care-l tragi dintr-o tigara.
Sunt aleea din parc, pe care calci de fiecare data cand sufletul ti-e trist si nu-ti mai pasa de nimic.
Sunt fericire si tristete, in acelasi timp. Sunt zbatere si calm, iubire si indiferenta.
Sunt daruire.
Sunt completare.
Sunt eu.
Emeric Imre – Noapte de unul singur; versuri: Adrian Paunescu
