Nu fac parte din categoria femeilor care cred cand li se spune ca sunt frumoase sau destepte sau…si as putea continua, pentru ca de-a lungul anilor mi s-au spus multe. Nu ma imbat cu apa rece. Sunt constienta ca am cateva calitati, insa ca orice om sunt plina de defecte. Ideea e: aceste defecte sunt atat de insuportabile? 
Nu ma intereseaza ce crede majoritatatea. Sunt foarte putini oamenii a caror parere conteaza. Nu ma exteriorizez decat in fata catorva. Exact, a celora care conteaza. Nimeni, dar absolut nimeni, nu stie ce e cu adevarat in sufletul meu. O colega, cu care ma stiu de cativa ani buni, a fost atat de surprinsa cand adiacent a auzit ca am plans cateva zile, incat a venit sa ma intrebe: “Tu ai plans? La cat de zambitoare esti mereu, mi-e foarte greu sa mi te imaginez asa.” Nu stiu de ce, imaginea pe care o proiectez este intotdeauna alta decat sunt in realitate si din pacate, indepartez oamenii pe care mi-i vreau aproape. E, de altfel, laitmotivul vietii mele. Poate, pentru ca fac sau mai bine zis, actionez invers fata de cum simt si normal, sunt perceputa conform actiunilor. De ce asa? Dintr-o impulsivitate stupida. Si cred ca as mai putea continua, dar asta nu ar face decat sa intareasca ce am spus mai devreme. Concluzia? Sunt defecta, nu perfecta, dar sa arunce cu piatra cel fara de pacat.
Sunt defecta. Punct.
