In intunericul noptii te privesc. Esti intins langa mine. Somnul adanc nu-ti este tulburat de nimic. Nici macar de miscarile mele. Ma ridic incet si ies din incapere. Imi iau pachetul de tigari si ma asez langa fereastra. Luna plina, ce mi-a ghidat pasii pana aici, imi este alaturi. E singura care-mi asculta gandurile. Stie totul despre mine: vise, sperante, amaraciuni, bucurii, totul. Trag adanc din tigara. Simt cum nicotina patrunde in fiecare centimetru din mine. 
As vrea sa plang, as vrea sa strig, as vrea …prea mult. Esti si nu esti. Te-as striga sa vii sa ma imbratisezi, sa ma tii in brate si atat. Parca m-am ratacit in mijlocul marii, singura, incerc sa ajung la mal. As fi vrut sa fii langa mine, doar atat, si am pluti, asa, in deriva, amandoi. Amandoi am ajunge la mal. Singura nu pot. Nu reusesc. Sunt pierduta. Imi strivesc tigara in scrumiera cu forta, da, cu aceeasi forta cu care-mi inabus simtamintele. Privesc luna. Parca-mi zambeste. Ii zambesc inapoi si ma intorc in pat, ghidata tot de ea. Te gasesc, dar nu esti tu. Ma las, din nou, invaluita de acelasi intuneric al noptii.
