Medicamentul … sufletului :)

Aproape intreaga zi mi-am petrecut-o prin casa. O raceala sacaitoare nu m-a lasat sa fac mare lucru. M-am tot foit de colo-colo, cum se zice. Am incercat chiar sa fac si o plimbare, spre seara. Nimic…Am reusit, in cele din urma, sa imi gasesc balsamul: Pablo Neruda. Mai jos, Poemul XIII nu mai are nevoie de nicio descriere. Enjoy it!! 🙂

Poemul XIII

Am fost plecat să-ţi conturez
graniţele trupului cu atingeri de foc.
Gura mea te-a cuprins de-a curmezişul: un păianjen
încercând să se ascundă.
În tine, în spatele tău, timid, cuprins de sete.

Poveşti de spus pe malul înserării,
ţie, tristă şi suavă femeie, să nu mai fii atât de tristă.
O lebădă, un copac, ceva departe şi plin de fericire,
anotimpul strugurilor, desăvârşitul şi fertilul anotimp.

Eu sunt cel care te-a iubit în refugiu.
Singurătatea s-a încrucişat cu vise şi tăcere,
atârnând între mare şi tristeţe.
Tăcută, în delir, între doi gondolieri în repaus.

Între buze şi glas ceva piere,
ceva cu aripi de pasăre, ceva de chin şi uitare,
la fel ca năvodul ce nu poate ţine apa.
Păpuşa mea, doar câteva picături mai tremură.
Chiar şi-aşa, ceva cântă în aceste cuvinte curgânde.
Ceva cântă, ceva urcă spre gura mea hămesită.
O, să te pot încununa cu toate cuvintele de fericire…
Cântă, arzi, dispari, ca o clopotniţă în mainile unui nebun.
Trista mea gingăşie, ce va urma, brusc, dincolo de tine?
Când am atins cea mai grozavă şi rece culme
inima mea s-a închis ca o floare de noapte.

poezie de Pablo Neruda

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.