Spre sfarsit de vara

Simtiti si voi ca timpul este implacabil? Ca se incapataneaza sa treaca repede, repede? Mai ieri sarbatoream inceperea anului, iar acum ma trezesc in pragul toamnei. Nu stiu altii cum sunt, sa-l citez pe blandul Creanga, insa toamna ma apuca o melancolie, de toata frumusetea :D. Cam cum e toamna asa, de colorata, caramizie si capricioasa. Asa ma simt eu. Timpul se grabeste si noi odata cu el. Nu avem un ragaz sa tragem aer in piept, sa privim cerul, sa ascultam zborul pasarilor.

Facem totul pe fuga, de la vacante pana la iubiri. Dupa prospetimea primaverii, cu toate reinnoirile si indragostelile ei, apoi cu vara cea pliiina de soare si parca sufocanta uneori, dar cu farmecul ei, cu vacantele si bucuriile specifice, ne trezim in prag de toamna, mai obositi parca, dar multumiti si linistiti sufleteste. Sunt linistita. Cu toate problemele de care or fi ele, legate de serviciu sau poate de sanatate, ma simt impacata cu mine insami. Astazi pentru prima data, m-am oprit si am tras aer in piept. Sunt multumita ca sunt asa cum sunt. In urma cu un an, un an si jumatate credeam ca nu o sa pot trece peste toate problemele de sanatate si in fiecare dimineata incercam sa imi gasesc puterea sa ma ridic si sa merg la serviciu. Astazi, uitandu-ma in urma sunt recunoscatoare vietii. Fiecare om are suisurile si coborasurile lui, fiecare pe bucatica lui, eu le am pe ale mele, dar astazi am inteles ca si acolo unde-i un dezechilibru, exista un echilibru, chiar daca in cazul meu este doar interior :).
Este implacabil timpul, dar putem presara, pe ici pe colo, lucruri, situatii, oameni si mai ales trairi extraordinare, ca sa putem privi in urma cu zambetul pe buze. V-am spus eu, melancolia toamnei…:)

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply