Uitarea

Vin` lânga mine, suflet veninos,
Molatec monstru, fiara adorata !
Vreau sa-mi înfasur mâna-nfiorata
În coama parului tau greu si gros;

În rochia ta cu falduri parfumate
Vreau capu-ndurerat sa mi-l scufund
Si ca pe-un stins buchet sa sorb profund
Mireasma dulce-a dragostei uitate.

Nu sa traiesc, sa dorm as vrea mereu !
În somn îti voi asterne fara teama
Pe trupul tau cu straluciri de-arama
Un nesfârsit sarut prelung si greu.

În patul tau, abis de desfatare,
Se stinge orice gând chinuitor
Si gura ta e-un nesecat izvor
De saruturi si apriga uitare.

Robit acestui crud si drag destin,
Voi asculta poruncile-i perfide
Si, mucenic blajin care-si deschide
El însusi ranile, de râvna plin,

Voi suge-otrava binecuvântata,
Adormitoare-a vechilor torturi,
Din vârfu-acestor sâni rotunzi si duri
În care n-a fost suflet niciodata.

…Charles-Pierre Baudelaire

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

You may also like...

Leave a Reply