Într-o dimineață de primăvară, într-un sat liniștit din județul Tecuci (astăzi Galați), s-a născut o fată cu nume simplu și visuri nemărginite: Smaranda. Era 1897. Lumea era încă legată de pământ, iar femeile de așteptări stricte – să fie soții, mame, să trăiască liniștit și modest. Dar Smaranda Brăescu n-a fost genul care să urmeze cărări bătătorite.
Ea a ales cerul.
A fost prima femeie parașutist cu brevet din România. Și nu s-a oprit aici. A vrut mai sus, tot mai sus. În 1932, în Statele Unite, a făcut o săritură de la peste 7.200 de metri, stabilind un record mondial absolut la parașutism. O româncă necunoscută pentru lume, o femeie într-un sport de bărbați – și totuși, acolo, în înaltul cerului, Smaranda a scris istorie.
Ziarele vremii o numeau „Regina aerului”, iar ea, cu părul prins sub casca de zbor și cu ochii plini de lumină, zâmbea fără vanitate. Nu căuta gloria, ci libertatea. 
Dar viața ei nu a fost doar despre zbor și recorduri. A fost și despre luptă. În anii celui de-Al Doilea Război Mondial, Smaranda a devenit pilot sanitar. A zburat deasupra frontului, salvând vieți, riscându-și zilnic propria viață pentru soldați răniți. A fost decorată pentru eroism, dar după război, lumea s-a întunecat. Odată cu instaurarea comunismului, Smaranda a devenit indezirabilă – prea independentă, prea liberă, prea neînfricată. A fost arestată, apoi ștearsă din memoria oficială.
Se spune că a murit în tăcere, în 1948, sub un nume fals, îngropată anonim într-un cimitir din Cluj. Nicio piatră de mormânt nu i-a purtat numele pentru mult timp.
Dar Smaranda Brăescu n-a murit cu adevărat. Pentru că femeile ca ea nu dispar. Ele rămân în povești, în sufletele celor care încă mai cred că o femeie poate visa fără limite.
Astăzi, o escadrilă a Armatei Române îi poartă numele. Există străzi, școli și competiții care o onorează. Dar poate cel mai important e altceva: să nu uităm cine a fost. O fată dintr-un sat, care a privit cerul și a spus: „Și eu pot.”
Și a zburat.
surse foto: enciclopediaromaniei.ro,
