Cu pleoapele pline de roua din lacrimi,
Și sufletul greu de-atâta durere,
În ochi te privesc și caut putere,
Să-ți sărut obrazul brăzdat de patimi.
Încet mă ridic și lumea se-nvarte,
Pășesc suspendată-n suspine adânci,
Pe față îmi curg amaruri incerte
Și simt că mă sparg prăbușită pe stânci.
Și sufletul urlă-n tăcerea adâncă,
Durerea mă sfâșie, mă frânge încă,
Doruri, speranțe și atingeri s-au dus
Cu vântul deodată în tristul apus. 
… Tina Stana, 25 mai 2025
