Când soarele dimineții
îmi bătea ușor la geam
Și când vântul lin al vieții
mangaia fiece ram,
Glasul tău din zări uitate
în ureche îmi șoptește,
Mă cheamă în crâng, departe,
și fiori el îmi trezește.
Eu zâmbind alerg spre tine, 
Brațele larg le deschid,
Tu m-aștepți, mă prinzi și-n mine
Nu mai există vreun vid.
Îți ating fruntea brăzdată
De dureri și cicatrici,
Îmi trag mâna de îndată
Și mă scutur iar de frici.
„Inima de drag mi-e plină,
Coapsele zvâcnesc a dor,
Buzele-mi săruturi vor.
Haide, hai și mi le-alină!”
Îți sopteam, prinvind la tine,
„Doruri gânduri, vise, tot
s-au îngrămădit în mine
și nu mai pot să le scot.”
M-ai cuprins încet, tăcut,
Închid ochii și-ți respir
Mirosul demult știut,
Ce astăzi mi-e elixir.
Asta se întâmplă, iată,
Într-o zi de primăvară,
Când natura rade toată
Și viața pare ușoară.
… Tina Stana, 25 martie 2025
