Te-am gasit intamplator
pe aleea aceea, pe care mergeam mereu
mana in mana, in fiecare zi
fara sa ne fie frig, fara sa ne fie cald,
cu multa bucurie si naivitate.
Cand privirile ni s-au intalnit
Un pumnal mi-a strapuns inima
Fara sa respir, fara sa clipesc,
nu ma mai saturam sa iti vad ochii,
aceeasi culoare,
aceeasi uitatura,
acelasi alura…
Ma apropii, fara sa-mi mut privirea,
iti mangai usor obrazul
nebarbierit de cateva zile
si-ti vad incruntarea dintre sprancene.
Imi trec degetele peste ea si-ti zambesc.
Imi zambesti inapoi, dar incruntarea ramane.
O linie la spranceana stanga si alta la cea dreapta
ca doua aripi largi de fluturi ce-mbratiseaza
privirea-ti senina ce-mi spune sa tac,
sa tac si sa simt, fara sa-ntreb, fara sa cer.
Sa simt si sa nu uit niciodata, asa cum faci tu.
Iti prind chipul cu ambele maini
sa-ti invat fiecare linie lasata de timp,
fiecare fir de par alb ce-ti incadreaza fata,
si strig in mine, fara grai, ca nu mai vreau sa pleci,
nu mai vreau sa dispari in negura timpului,
nu mai vreau sa te pierd iar.
Ochii mi se umplu de lacrimi ce grabite
aluneca pe obrajii mei palizi.
Raman o clipa cu ei inchisi
si ma sprjin pe pieptul tau
asa cum o faceam demult,
si te strang, te strang atat de tare
cat sa-mi dispara teama,
si sa ramanem amandoi
in acesta poveste fara sfarsit.
… Tina Stana, 25 noiembrie 2019
sursa foto: https://pixers.us/
