Pasesc agale pe aleea din parcul proaspat inverzit. Pana mai ieri, copacii erau dezgoliti si stateau, parca, de straja la intrare. Acum pareau ca ma intampina cu bucurie. Imi ridic privirea catre cer. Soarele mijeste, jucaus, printre frunze, parca zambindu-mi. Zaresc in apropiere o banca, retrasa, dupa un liliac imens, care pare sa doarma in bataia soarelui. Florile acestuia isi imprastie aroma si ma imbratiseaza asa cum as fi vrut sa o faci numai tu. Ma asez incet, sa nu trezesc liliacul de langa mine. Inchid ochii si trag adanc aer in piept. Inspir atat de multa speranta, cum numai o visatoare ca mine ar putea-o face.
Imi scot din geanta caietul pe care-mi mai mazgalesc, din cand in cand, gandurile. Incerc sa scriu doua versuri, insa nimic nu se leaga.
“Aripi de foc ma-nconjoara,
Pleoapele-mi sunt tot mai grele,
Te vreau aici si-ntr-o doara,
Te striga buzele mele “…
Renunt. Cuvintele, rimele, gandurile s-au blocat undeva. Nu stiu unde. Doar mirosul de liliac imi ascute simturile. Nimic nu mai conteaza. Nimic nu mai are sens, doar aroma liliacului inflorit…
