Am crescut in comunism, intr-un orasel de provincie, in care lipsurile, de orice fel, erau la ordinea zilei. Cu toate acestea nu existau frustrari, pentru ca toti eram in aceeasi situatie. Primeam portocale numai de la Mos Gerila, cand tata venea cu vestitele cadouri de la serviciu, pentru mine si pentru fratele meu.
Imi aduc aminte imensele cozi la tacamuri, ulei sau lapte, cozi la care trebuia sa tin randul, pana cand bunica mea ajungea sa le cumpere. Apoi, celebra cartela pentru paine. Eram 4 persoane si primeam 2 paini. In fiecare zi, dupa ce veneam de la scoala, la ora 4 dupa-amiaza, asteptam in fata usii magazinului sa vina masina cu paine. Ne ingramadeam cu totii: copii, batrani, adulti.
Halvaua, marmelada, caramelele, mentosanele, guma Tipi-Tip, glucoza cu textura de sapun si pufarinele erau cateva din “deliciile” acelor vremuri. 
Imi amintesc si acum, lungul drum de acasa pana la scoala cu cheia la gat, taind stadionul de fotbal, la intoarcere, in incercarea zadarnica de a-l scurta. Dar odata ajunsa, urcam pana la etajul 10 intr-un intuneric total, bajbaind balustrada si scarile, cautand cu infrigurare broasca usii, pentru ca lumina aveam doar dimineata si seara.
Jocurile “flori, filme, fete sau baieti”, “telefonul fara fir”, strigatele de la geam, gen “gata, hai sus” si replicile “mai lasa-ti-l pe X 5 minute” care se faceau inca o ora, genunchii juliti si vineti, balciul din fiecare vara, raidurile prin gradini si mancatul fructelor verzi, nespalate, concursul “Cantarea Romaniei”, olimpiadele obligatorii, cursurile acelea suplimentare de la “Casa pionierilor”, snurul rosu si galben, ca la cel albastru n-am mai ajuns :), prima cravata rosie de pionier primita la Mausoleul de la Marasesti, toate acestea au facut parte din viata mea de copil. Nu am defilat niciodata pe 23 august, iar practica din iunie de la capsuni si pe cea la rosii din toamna am facut-o o singura data, caci revolutia a schimbat totul.
As avea multe de scris. Nu vreau sa fac paralele intre viata de acum a copiilor nostri si cea pe care am avut-o noi, pentru ca, pana la urma, am fost un copil tare fericit. Am avut multa iubire si cred ca acest lucru a mai suplinit din neajunsuri. Pentru ca eram copil, gaseam lucruri bune in orice si consideram ca asta facea parte din normalitate.
Fiecare dintre noi are puterea sa nu permita ca acele timpuri sa revina. Acum, adult fiind, imi doresc o alta viata pentru copilul meu. Imi doresc sa fie liber sa-si aleaga cartea, muzica, jocul, totul.
Amintiri din comunism
