Intr-o societate in care digitalul este cel ce pune lucurile in miscare, in care ne folosim de online mai mult decat orice, in care nu putem trai fara telefon si fara internet, ne mai ramane timp si pentru suflet, pentru prieteni sau iubiri?
E mai usor si mai la indemana sa punem un happy face la sfarsitul unei propozitii sau a unei expresii, decat sa ne intalnim la o bere si sa radem de toate si de orice, cu pofta. De multe ori, vad la cate o terasa, cate un cuplu afundat in propriile telefoane. Fiecare cu messenger-ul sau facebook-ul lui, nici macar nu se privesc, atunci cand isi vorbesc. Asta, daca isi vorbesc.
Prefer de o mie de ori o discutie cu un amic, fata in fata, decat un e-mail sau un mesaj. E adevarat, in multe situatii nu exista alta posibilitate. Dar, nu e mai frumos sa ii vezi surpriza, zambetul, sa ii simti sarutul sau, nu stiu, reactia in functie de situatie?
Ma folosesc de gadgeturi, imi sunt utile. Exceptand jobul, in plan personal, am fost nevoita sa trimit mesaje, pentru ca nu aveam alternativa, dar as fi preferat de o mie de ori sa o fac in persoana.
Si apoi, am o problema, de ce se tot foloseste zambaretul ala care face cu ochiul? Poate imi spune si mie cineva, caci eu nu prea-l pricep.
One big happy face
