Am pus intre noi muntii cu brazii cei mai inalti,
Am pus intre noi ape adânci, campii întinse cat oceanele,
Am pus intre noi tot ce se putea pune,
Mai puțin ura ta.
Nu mi-a pasat de nimic si m-am dus. 
M-am tot dus, departe, cat mai departe de tine.
Si in zadar,
căci esti tot aici, cu mine
Peste tot.
In soarele cald al diminetii,
in lumina rosiatica a apusului,
in fiecare picatura de ploaie,
ce se incapataneaza sa se transforme
in mii de lacrimi, amare, ale sufletului.
Nu mi-a pasat de sufletul tau rece, de nimic si am fugit.
De tine sau oare de mine?
In zadar,
Căci eu știu ca inima mea
nu ar putea sa inteleaga toate acestea
si atunci,
atunci, te-a luat pe tine
asa cum te stie doar ea
cu zambete, cu tandrete, cu drag.
Si am plecat departe de tine,
in zadar…
