Azi m-am trezit greu, abia m-am tarat pana la baie, iar apoi m-am intors repede in asternuturi. Ploaia s-a oprit. A plouat zile in sir, mult si cu putere. Nu pot sa spun ca nu-mi place toamna, imi place fiecare anotimp din varii motive. Acum imi place pentru ca am senzatia ca am mai mult timp pentru mine: sa citesc, sa scriu, sa ascult muzica, sa visez. Azi a fost o astfel de zi. Am lenevit in asternuturi. Sungura. E absolut minunat. Aveam nevoie de asta, pentru ca sunt obosita, atat de obosita incat am ajuns sa imprastii cafele pe birouri, sa fiu zapacita, sa nu mai fiu eu. 
Dupa ce stau asa, cu orele, zambesc mai mult, mi-e draga toata lumea, parca. In viata intalnesti fel si fel de oameni. Oameni frumosi sau mai putin frumosi, cu ochi verzi, negri sau caprui, oameni scunzi sau inalti, veseli sau tristi, dar cati din acestia se pliaza pe sufletul tau? Cu cati ai chimia aceea, care face ca lucrurile sa vina de la sine? Oameni pe care-i consideram morocanosi au reusit sa ma surprinda placut si invers. Un lucru e cert insa, zambetul uneste si mai ales, imi arata cat sunt de frumoase sufletele lor.
Asadar, astazi mi-am incarcat bateriile pentru zambete sincere.
Zambetul meu
