Aroma unei cafele la prima ora, ar trebui sa ma trezeasca si sa imi dea energia pentru o noua zi. De cele mai multe ori ravasita, dezechilibrata, ma indrept spre baie si spun in sinea mea ca e cel mai lung drum, pe care trebuie sa-l parcurg in acea zi. Lung si greu, dar trag de mine si ies de acolo transformata. Dimineata nu mai am chef de vorba. Poate de cate un zambet dragut, drept raspuns, asa ca o amabilitate. La birou multe lucruri marunte, dar nu lipsite de importanta, le parcurg cu usurinta. 
Aproape de pranz imi iau o cafea. O cafea din care sorb doua guri si care ramane pe birou pana la sfarsitul programului. Zi de zi, aceeasi cafea, neterminata. Nu pot altfel, caci absenta tutunului ma forteaza sa ma incapatanez sa nu renunt la cafea. Trebuie sa inlocuiesc un viciu cu un altul. Nu prea mai am vicii. Se spune ca in viata unui om suma viciilor ramane constanta. Sunt sigura ca asa este, doar ca nu prea stiu care-mi mai sunt ele. Apoi, dupa pranz, iar multe lucruri marunte, poate usor mai agitate si mai precipitate, ma mai anima. Din nou zambete, conversatii usoare, dragute. Langa mine, cafeaua rece. O las acolo si stiu ca maine alta, proaspata, ii va lua locul. Urmeaza drumul spre casa si apoi parca, o alta viata. O viata in al carui centru este copilul meu. E o viata cu multa dragoste. Sunt doua EU cu doua vieti, intr-o singura zi.
Doua guri de cafea
