April 24, 2024

„-La mulți ani, mămica mea bună și frumoasă! Să fii sănătoasă și să trăiești 100 de ani și o zi!
– La mulți ani, mamică! Dar nu e ziua mea astăzi, e ziua Fecioarei. Eu sunt doar o păcătoasă!”
Așa începeau toate discuțiile noastre de Sfânta Maria, an de an. Nu îi păsa de zile de naștere sau de nume, de mult timp. De altfel, de câte ori o sunam de ziua de naștere îmi răspundea: „dar de ce îmi zici azi la mulți ani? deja e ziua mea?”.

Era un spectacol bunica mea.

S-a dus acum un an și jumătate, iar de atunci eu nu mai am pe cine suna de Sfânta Maria. Mi-e atât de dor de ea încât uneori am senzația, când mă gândesc la ea, că nu îmi e suficient aerul. Am citit zilele trecute un material în Libertatea cu Cristi Mungiu în care ne îndemna să punem mâna pe telefon și să le spunem bunicilor cât de mult îi iubim, pentru că e posibil să regretăm când nu vor mai fi în viață. Eu fac parte dintre nepoții care le-au spus bunicilor cât de mult înseamnă ei. Cât au fost în viață le-am mulțumit pentru educația, principiile și moralitatea insuflată, pentru grijă și mângâierea de care am avut parte din partea lor.

Dar acest lucru nu ajută cu nimic atunci când ei nu mai sunt. 

Pur și simplu, nu ajută.

Rămân amintirile, da, așa este, însă și ele pe măsură ce anii trec parcă se pierd în negura timpurilor. Pier puțîn câte puțîn sau poate că e doar o senzație.
Cert este că nimic și nimeni, niciodată, nu va putea înlocui mângâierea unui bunic.

În acea atingere este viața. Pentru mine era universul în centrul căruia existam. Mângâierea unui bunic, chiar și în tăcere, fără a rosti vreun cuvânt, doar acțiunea în sine este iubire, grijă, speranță, putere, vindecare, înălțare, este Totul.
Astăzi este ziua în care am nevoie de acel Tot.
La mulți ani, mămica mea bună și frumoasă!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.