O după amiază caldă, mult prea caldă pentru un Ajun de Crăciun. Soarele mijește, din când în când, de după cerul ușor plumburiu. Pășesc pe pietrele umede de la intrarea dinspre Turnul cu Ceas. Liniștea mă îmbrățișează ca o pelerină ce îmi astupă până și urechile. Am senzația că mi s-au înfundat. Nu mai știam, uitasem cum este să se audă doar sunetul ghetelor mele pe pavaj. Urc drumul înclinat ce duce către camera de la baza Turnului, cameră ce odată era folosită pentru încarcerarea soldaților, poate chiar și pentru tortura acestora.
Speranța unui copil
În stânga mea, așa zisul drum acoperit al bătrânilor găzduiește câteva picturi. În mijloc, un banner ne anunță că este vorba despre concursul național „Afișe pentru pace”. Copiii școlilor din România, cu vârste cuprinse între 11 și 12 ani, își prezintă, în cadrul acestui concurs, viziunea lor asupra păcii pornind de la o tema dată. Îmi atrage atenția un desen în mod deosebit. Este vorba despre un copil de la Școala nr 24 din Timișoara care ne arată viziunea lui asupra situației din Ucraina. Zelenski și Putin, cu steagurile propriilor țări în spate, încadrați de steagurile lumii, cu avioane în acțiune pe cer și tancuri în poziție de tragere în josul imaginii, stau față în față. Între ei, simbolic, un porumbel alb cu o ramură de măslin stă sprijinit pe un copăcel. Lângă el găsim eticheta #PEACE. Esența speranței tuturor în aceste zile, în această perioadă.
O speranța plăpândă în ziua de Ajun.
Un drum cât o biruință
Las în urmă Turnul cu Ceas, fac câteva fotografii Pieței Cetății, Casei cu Cerb, Bisericii Mănăstirii și Catedralei romano-catolice Sfântul Iosif și urc spre Scara Școlarilor. Vremea e prea frumoasă și prefer să merg pe lângă scară. Mă mai opresc uneori să mi se mai liniștească inima de la efort și mă încarc cu imaginea orașului văzut de sus.
Cu fiecare metru urcat am senzația că soarele se ascunde mai mult și mai mult. Liniștea de mai devreme e spartă de graurii strânși pe copacii goi. Robert, băiatul meu, îmi șoptește, parcă să nu mă trezească din visare: „parcă e trailerul unui film de groază”. Îi zâmbesc aprobator și îmi continui drumul. Ajungem în fața Liceului din Deal și îmi amintesc subit că ultima dată când am urcat, cu ani în urmă, ameteam îngrozitor și că doar până aici corpul m-a lăsat să ajung.
„Și acum?”, mă întreabă Robert, după ce dau glas acestui gând.
„Acum…acum sunt bine, dar în alt mod. Și urc până la capăt, până la Biserica din Deal.”
Ajung în fața bisericii. În ușă, un domn îmi spune că intrarea este 10 lei de persoană și că putem coborî și în cripta cu 60 de morminte. Îi întind 20 de lei și înaintez fascinată de grandoarea acestui momunent. E îngrozitor de frig. Arcadă în stil gotic, statuile de mărime naturală, altarul, strana, cădelnița, picturile medievale, totul, dar absolut totul m-au fascinat. Eram precum Alice în Țara Minunilor. Mă simțeam mică și fermecată de tot ce mă înconjura. Am intrat în criptă. În fața altarului, la câțiva metri, am coborât niște trepte la subsol. Un coridor luminat cu cripte zidite pe stânga și pe dreapta, multe, probabil 60, așa cum m-a informat bărbatul de la intrare.
Două dintre ele aveau geam de sticlă și permiteau să vezi ce este înăuntru. Când mi-am dat seama că văd părul cuiva trebuie să recunosc că m-am trezit din fascinație. Sincer, mi s-a făcut frică. Am încercat să fiu curajoasă și nu am spus nimic, pentru că nu voiam ca Robert să vădă că îmi este teamă. Nu știu de ce…
La capătul coridorului cu morminte era o încăpere întunecată. Lumina pătrundea doar prin două deschizături înguste. Aici nu am mai putut sta. Robert m-a simțit și a concluzionat râzând „uite de asta se trag filme de groază în România”.
Am ieșit repede din criptă, am mai zăbovit câteva momente în altar și apoi printre obiectele vechi, așezate cu grijă pe lângă pereții bisericii.
Am scris câteva cuvinte în Cartea bisericii și după ce le-am urat Sărbători Fericite oamenilor de la intrare, am ieșit să văd și cimitirul evanghelic din fața bisericii. Am simțit cum căldura plăcută de afară îmi mângâie obrajii. Am inspirat adânc și am rămas uitându-mă în zare, rătăcită printre gânduri.
Note esențiale despre Biserica din Deal, Sighișoara
* Este cel mai valoros monument arhitectonic din Sighișoara, a patra biserică gotică ca mărime din Transilvania și înglobează o capelă romanică și un donjon patrulater.
* A fost inițial biserică catolică, cu hramul Sf. Nicolae, devenind ulterior biserică luterană evanghelică.
* Este biserica în care Gheorghe Rákóczi I a fost ales principe al Transilvaniei și rege al Ungariei în 1631.
* A fost construită în mai multe etape între anii 1345-1525.
* Prima atestare scrisă a bisericii este din 1345. Într-un document al regelui Ludovic I al Ungariei se metioneaza că sighișorenii îi sunt credincioși și că urmează să termine construirea unei biserici închinată Sfântului Nicolae.
* Are singura criptă cunoscută în Transilvania, aflată dedesubtul corului și conține morminte din secolele al XVI-XVIII.
* Se găsesc aici cristelnițe, pietre funerare și altare aduse din alte locații părăsite de credincioși, cum sunt Cund, Șaeș și Beia, dar chiar și altarul vechi de la Biserica Mănăstirii din Sighișoara.
