Imi sorb ultima gura de cafea si il chem pe baiat sa platesc consumatia. Sunt la o terasa din Portul Mangalia si incerc sa ma feresc de soarele ce-mi orbeste privirea. In fata mea, un iaht gri, imens, cu steagul Marii Britanii fluturand de zor, imi atrage atentia. Pentru un moment ma gandesc: „oare cum o fi viata celor care au astfel de ambarcatiuni?!”
Zambesc resemnata, caci stiu ca niciodata nu o sa am raspuns la aceasta intrebare.
Ma ridic si las briza marii sa imi ciufuleasca parul desfacut. Nu e oricum mai mereu ciufulit cand sunt la mare?
La venirea in port am vazut un indicator pe care scria Moscheea Esmahan Sultan. Cum sunt interesata de tot ce inseamna cultura si civilizatie turca, ma indrept catre acest lacas musulman. Nu e mult de mers, iar vantul face ca soarele sa isi piarda din putere. Este deja ora 11 si in mod normal, in Bucuresti, ne-ar fi parjolit. Ma uit pe telefon si cu ajutorul catorva indicatii, o iau pe niste stradute si ajung numaidecat la moschee.
Tablou de inceput de vara
La intrare, in partea stanga, pe o banca, un batran uscativ trage dintr-o tigara cu nesat. In dreapta, tocmai isi aranjau magazinul o batrana si fiul ei. Insirau, pe o masuta din fata usii, ibrice, inele, nazar-uri, talismane, coliere.
Batranul uscativ ma priveste detasat si nu imi spune nimic. Indraznesc sa sparg linistea.
„Pot intra?”, intreb cu sfiala. Foarte amabil, parca asteptandu-se sa il intreb, imi spune ca pot sa merg si in geamie si sa ma plimb in curte, sa vizitez ce vreau.
Mirosul de tei si umbra din curte ma insotesc pe drumul meu catre geamie. In stanga, un cimitir vechi de 300 de ani, cu morminte numerotate. Mormintele vechi sunt orientate toate în aceeasi directie, capul inspre apus si picioarele spre mare. Turbane, fesuri, mahrame, toate sculptate in piatra stau drepte la capul mormintelor. La numarul 4 odihneste muftiul, seful preotilor, la 14 e un general de armata, Mehmet Paşa e la 22.
In fata mormintelor, se inalta geamia, o bijuterie veche, tocmai din anul 1573. Se spune ca, aceasta a fost ridicata de catre fiica lui Selim al II-lea, unul dintre cei mai mari conducatori ai Imperiului Otoman, in memoria tatalui sau.
Cand divinitatea imbratiseaza sufletul omului
Moscheea este construita din piatra cioplita, recuperata din ruinele cetatii Callatis, si a fost executata de o echipa de mesteri turci. Blocurile din piatra au fost unite intre ele fara a folosi vreun liant, doar cu ajutorul scoabelor de otel turnate pe loc in orificii facute in piatra.
La intrare, am fost sfatuita sa imbrac un halat si sa imi pun pe cap o esarfa. M-am descaltat la usa si cu talpile goale am pasit cu grija pe covorul gros din interiorul moscheii.
Racoarea si linistea m-au cuprins ca intr-o imbratisare tandra.
Lacasul de cult este lipsit de picturi murale sau alte obiecte decorative. In moschee se afla minber-ul (amvonul) pentru predica imamului si mihrab-ul (altarul), fereastra oarba sau nisa orientata catre Piatra Neagra de la Mecca. Tavanul decorat cu lemn este deosebit de frumos, lucrat cu măiestrie, iar in mijloc atarna impetuos un candelabru. 
Am urcat apoi pe o scara din lemn catre locul in care femeile se roaga. In religia musulmana femeile stau separat de barbati la rugaciune. Aici, sus, mai aproape de stelele din tavanul de lemn, m-am simti parca mai aproape de cer.
Am poposit cateva minute si am privit catre divinitate, intr-o ruga muta, venita doar din suflet.
Am urcat apoi in minaret. Cu greu, caci in spatiile stramte si inchise nu sunt chiar in largul meu. Scara spiralata, din piatra, avea latimea unei singure persoane. Iar sus, puteai vedea doar boxele prin care astazi se face chemarea la rugaciune. In trecut, imamul efectua chemarea la rugaciune. 
In 2008, minaretul, la fel ca si cladirea moscheii au fost renovate complet. Acoperisul a fost decopertat spre a fi înlocuit cu unul nou. In interior, s-a refacut tencuiala, iar minaretul, care era foarte inclinat, a fost adus la starea initiala.
Pe langa cimir, in curtea lacasului de cult se afla si o fantana realizata din pietre provenite dintr-un mormant antic roman.
M-am plimbat pe aleile ce inconjoara moscheea, printre crengile pline cu caise inca verzi si niste arbusti cu florile rosii, care presupun ca sunt rodii.
Ma opresc, din cand in cand, privesc cerul usor innorat si zambesc din nou. Cat de repede am trecut de la modernul port cu iahturi de lux la bogatia sufletului si linistea divina! Ce contrast intre cele doua lumi!
Ii spun la revedere batranului uscativ, care s-a mutat pe banca din partea dreapta a intrarii, parca urmand un ritual, si las in urma si miros de tei, si liniste, si tot…
sursa foto: arhiva personala
