Ferestre inchise

Inchid ferestrele, una cate una,
Si te privesc cum pleci tacut, aproape spasit.
Iti tii privirea atintita in pamant,
Si iti tarai picioarele,
Asa cum sufletul meu se taraia,
De cate ori plecai sau taceai.

Si ma tot uit dupa tine si inima mea te striga,
Dar tu nu o mai auzi.
Si ochii imi sunt urcioare de lacrimi amare,
Ca gustul de azi al iubirii
Ce se indeparteaza
Mai mult. Tot mai mult …

Incerc disperat sa te mai zaresc in departare
Insa tu vrei sa imi fii numai
O amintire, ce doare,

si doare, si doare.

Am închis ferestrele, una cate una,
Asa cum ai închis tu dragostea noastra.

… Tina Stana, 27 ian 2022

sursa foto: unsplash.com