Ma pierd diafan printre adjective triste.
Pasesc cu talpile goale
peste unghiurile ascutite de-atata dor,
si sangerez,
sangerez de la tacerea ta discontinua.
Merg mai departe, ignorandu-mi ranile 
cu naivitatea copilei de la inceput
si incapatanarea femeii de astazi.
Mintea mi-e imprastiata ca praful de stele
si cu toate astea universul se incapataneaza
sa ma ridice desupra tuturor gandurilor,
desupra tuturor regretelor.
Si, la un semn parca, uit de tot ce imi scrijelea sufletul,
ma las purtata de unda curcubeica si alunec.
Alunec pe caruselul acesta unde zboara fluturi,
soarele mangaie si adierea e dulce.
Aud pasarile ciripind,
ca intr-un rasarit de vara,
iar sufletul zambeste si uita,
de tine, de noi,
de tot ce a fost,
de tot ce ar fi putut fi
si, mai ales,
de tot ce nu va mai fi
vreodata.
… Tina Stana, 2 iunie 2021
