As putea sa-ti scriu un milion de versuri, sa te imbratisez in petalele cuvintelor, sa incerc sa te fac sa savurezi fiecare picatura de polen ce se scutura din amalgamul ala de sentimente care ma incearca.
As putea sa te mangai, in fiecare dimineata, sa te invat sa te trezesti cu privirea mea plina de toate simtamintele lumii.
As putea sa imi lipesc sanii goi de pieptul tau si sa imi sprinjin capul in scobitura claviculei tale, sa inchid ochii si sa raman asa o vesnicie.
As putea sa ma trezesc, cand inca simturile tale sunt amortite de dulcele somn, sa iti fac cafeaua de dimineata si sa te imbat cu mirosul ei si al meu. Sa ramana pentru totdeauna aceasta aroma in tine si cand nu sunt acolo sa ma simti si sa ma chemi la tine.
As putea sa te iau de mana si sa te duc departe, intr-o lume numai de noi stiuta, numai de noi visata, si apoi sa ne pierdem amandoi in labirintul complex al vietilor noastre.
As putea sa iti soptesc la ureche cuvinte de dor. Sa iti ating lobul, aproape imperceptil, cu buzele mele pline de toata adoratia aceea numai de mine stiuta, iar tu sa te infiori si sa imi acoperi gura cu sarutari apasate atat de tare incat sa simt ca imi pulseaza.
As putea sa te privesc ore in sir. Sa ma pierd in frumusetea chipului tau, perfect sculptat. Sa iti pictez in mintea mea ochii tai mari, nasul acvilin si maxilarul puternic.
As putea sa iti recit versuri de dragoste, iar tu sa razi de naivitatea mea si sa imi spui ca sunt prea multe dulcegarii.
As putea sa iti spun ca tu esti Adam, iar eu o Eva ratacita prin viata, si ca mai devreme sau mai tarziu o sa cream lumea aceea plina de culori, plina de muzica si de soarele cald de primavara.
As putea sa pasesc cu talpile goale pe roua rece a diminetii si sa te strig cat de tare pot eu, sa te chem de departe, iar tu sa vii impreuna cu prima adiere de vant.
As putea sa fac mult mai multe decat ti-am spus, dar m-ai lasa?
