Era singura acasa toata saptamana. Mama ei era plecata in alt oras cu fratele ei, din cauza unei probleme medicale. Avea toata casa numai pentru ea. Putea sa tipe, sa planga sau sa jeleasca cat voia. Doar ca, starea de imponderabilitate nu ii trecuse. A ramas ancorata in momentul acela, cand el, evitandu-i privirea, ii spusese lucrurile acelea ingrozitoare.
Isi scoase cartile si caietele din geanta si le aseza pe masa, usor, parca sa nu se sparga. Se uita pe orarul de a doua zi si decise ca nu o sa faca nimic. Nu avea forta. Se simtea secatuita de putere.
Apasa butonul de play la casetofon si derula inapoi, ca sa asculte intruna Bon Jovi – Always, se urca in mijlocul patului si cu ochii inchisi vedea si revedea momentul. “Nu mai vreau sa fim impreuna”, ii suna in urechi, iar si iar, ca o placa stricata. Nicio lacrima nu ii curgea pe obraji, in schimb inima ii era rupta in milioane de bucati sfasiate si ele.
Afara se intuneca, iar ea ramase pe intuneric, in camera ei micuta. Tatal venise de la serviciu si o cauta. Ciocani la usa timid si o striga. Ea ii raspunse ca e foarte obosita si vrea sa doarma.
Se gandea ce o sa faca cand o sa il vada a doua zi si in fiecare zi pana la terminarea liceului. Avea sentimentul ca o sa innebuneasca de dorul lui. Se ridica, aprinse lumina si lua cele cateva hartii pe care le avea de la el. O scrisoare si doua poezii pe care el i le scrisese. Le reciti, aproape memorandu-le si incepu sa planga cu toata fiinta ei. Reusise in cele din urma sa accepte ca totusi nu era atat de puternica pe cat se credea ea. Strangea hartiile la piept si plangea. Stinse inapoi lumina. Nu voia ca tatal ei sa vina la ea si sa o vada asa. Nu voia sa vorbeasca despre asta cu el. Oricum nu ar fi inteles sau daca ar fi inteles-o, i-ar fi spus taios ca nu e un capat de tara.
A doua zi, de dimineata il reintalni in autobuz. Amandoi aveau privirea intunecata. Nu si-au spus nimic. Ea era oricum obosita si incercanata si arata exact la fel cum se simtea – ingrozitor.
La a doua pauza, o ruga pe prietena ei si colega lui de clasa sa ii spuna sa iasa in fata liceului. Il astepta dardaind de frig si de oboseala care se accentua pe fiecare minut ce trecea. El veni. Cu gulerul la sacou ridicat, mainile in buzunar si cu incruntarea lui de fiecare zi. Ar fi vrut sa i se atarne de gat, sa il stranga in brate pana l-ar fi sufocat de atata iubire, dar isi stranse ochii si inspira adanc, alungandu-si pornirile. Ii intinse poeziile si scrisoarea si ii spuse cu rautate ca nu are de ce sa pastreze niste minciuni. Ii intoarse spatele si alerga in clasa, lasandu-l in fata liceului, naucit.
Acasa pleca cu colega ei de clasa si cu prietena – colega lui. Era ziua de nastere a acesteia din urma. In seara aceea trebuiau sa se intalneasca toate trei la ea acasa sa o sarbatoreasca. Stateau relativ aproape una de cealalta.
Acasa relua toata povestea cu prietena ei, printre lacrimi si enervari. Ii tot spunea ca nu intelege cum cineva poate azi sa spuna “te iubesc” si in ziua urmatoare “nu te iubesc”. I se parea ireal. In cele din urma, pleca la aniversarea prietenei.
Era frig si se insera. Prietena ei le intampina bucuroasa. Schimba cateva vorbe cu parintii acesteia si apoi le invita intr-o camera unde mai erau cativa prieteni apropiati. Era imbracata cu o bluza rosie, larguta si cu blugi negri. Fara sa dea importanta la ce e in jurul ei, intra in camera pierduta in gandurile ei. Pe un scaun, langa soba, statea el. Cand privirile li se intalni, avu senzatia ca i s-a oprit respiratia. Instinctiv isi puse bratele in jurul ei, pentru ca el sa nu ii vada infiorarea.
Pe vremea aceea, petrecerile de acasa erau cu muzica la casetofon in semiintuneric. Toata seara, au dansat amandoi. Din cand in cand, el ii spunea sa il ierte, ea refuza, el iar isi cerea iertare, pana cand ea realiza ca el pierduse si ultimul autobuz cu care ar fi trebuit sa plece acasa. Lui nu-i pasa. Voia doar sa fie impreuna iar si sa il ierte. “De ce te-ai acoperit cu mainile?”, o intreba. “Pentru ca mi-e frig.”. El o privi zambind larg si ii raspunse: “Dar aici e sauna.” Ea se balbai, apoi ii zambi inapoi, intelegand aluzia.
Au mers apoi spre casa ei, mana in mana cu gerul de afara dar si cu iubirea ce le incalzeau iarasi sufletele. S-au impacat atunci, asa cum avea sa se intample de multe ori in relatia lor, pentru ca se doreau nebuneste si se iubeau in momentele acelea mai mult decat oricand.
De fiecare data inima sfasiata devenea inima iubita…
