Zilele acestea bunicul meu din partea mamei ar fi implinit 91 de ani, dar din pacate nu il sarbatorim, ci il comemoram.
Se implinesc 9 ani de cand s-a dus, lansand in noi acel gol pe care il lasa numai oamenii pe care ii iubim si care doar de ei poate fi umplut. S-a stins a doua zi dupa ce l-am sarbatorit, parca dandu-ne o ultima ocazie sa ii dorim sanatate si viata lunga. Ce ironie!
Nu am putut atunci face fata durerii. Si acum, dupa noua ani, scriu cu un nod in gat si cu ochii umezi. In fiecare an, o sun pe bunica mea de ziua lui sau cu o zi inainte sau dupa, pentru ca involuntar sun acasa sa ii spun “La multi ani!”. Ati spune ca e puterea obisnuintei, dar eu cred ca e doar cea a sangelui. De fiecare data, cand vorbesc cu bunica mea, dupa ce o intreb pe ea ce face, cum se mai simte si o las sa imi spuna cat de grea e batranetea, imi vine sa ii pun aceeasi intrebare intotdeauna: “Si, taticu’ ce face?”. Dar imi inghit vorbele cand realizez asta.
Sa va mai spun cat de minunati au fost bunicii mei cu mine? Cum i-am simtit mai apropiati, mai intelepti si mai iubitori decat proprii parinti? Cand eram micuta simteam ca nu mai exista alt copil mai norocos decat mine, pentru ca, in gasca mea de copii, eu eram singura care avea doua mamici si doi tatici. Am dormit cu mamica-bunica pana am plecat la facultate. Chiar daca fluturii primei iubiri zburau in mine, simteam chiar si la 18 ani sa dorm cu ea macar o data pe saptamana. Camera bunicii mele era despartita de cea a bunicului doar de o usa. O lasau deschisa noaptea si vorbeau unul cu celalalt. Eu ii ascultam. De la chestiuni arzatoare pana la amintiri despre unul sau despre altul, mereu avea ceva de spus. Ii lega o mare durere: pierderea unul copil, o fetita de numai 10 ani. Uneori aveam senzatia ca o vedeau in mine pe Dorina, alteori nu, pentru ca eram diferita de ea, imi spuneau.
Mi-e dor de el, cel care mi-a fost sprijin, mangaiere, educator, ghid, sfatuitor – TATA.
Asadar, astazi este despre dor, un altfel de dor, unul tandru, al unui copil pentru tatal sau. Pentru ca noi, copiii, ne dorim ca parintii sa nu se stinga nicioadata, indiferent cati ani ar avea.
