Prima zi de Craciun. O zi molcoma, o zi din acelea in care abia daca te misti dintr-un loc in altul al casei. Te asezi si te ridici de la masa, desfaci cadouri si … tot asa.
In fiecare an muncesc in toate zilele de dinaintea Craciunului pana nu mai pot. Ma dor toate de la curatenie, de la gatit sau de la orice fel de pregatire de sarbatoare. De fiecare data ma intreb de ce fac asa. An de an. Sarmalele, carnatii, friptura, salata de boeuf, apertitivele de tot felul, unele mai traditionale, altele usor fitoase, cum nu erau pe vremea cand pregateau mesele mama si bunica. Oricum, baza trebuie sa fie traditionala, caci adaug in meniu si nicidecum nu inlocuiesc. Este, daca vreti, o ciudatenie a mea.
Am crescut asa. Copilaria mea frumoasa era, an de an, plina de agitatie in jurul Craciunului. Pentru ca pe vremea comunistilor nu gaseai nimic in magazine, femeile isi pregateau tot cu ce aveau prin curte. Daca locuiai la curte. Familia mea crestea in fiecare an un porc, ca sa avem de toate de Sarbatorile de iarna. Se taia porcul, undeva in jurul Ignatului, si de atunci pana la Craciun si mama, si bunica, trebaluiau fara incetare.
Iar eu eram mereu prezenta pe langa ele, ajutand asa cum puteam si, evident, cum imi permiteau ele. Ma puneau sa razui intestine pentru carnati sau ajutam la umplerea galbajului, curatam nucile sau frecam untul cu zaharul cand faceau prajituri, tineam de ligheanul mare, cand framantau cozonacii, ornam salata de boeuf si multe alte treburi marunte. Insa, cel mai mult eram implicata in decorarea casei, impodobit bradul, in general la curatenie. Bunica mea, femeie apriga calita de razboi si foamete, este aproape obsedata de curatenie si acum. Daramite atunci, cand era mult mai tanara! 🙂 La ea patul trebuia sa aiba cearsaf cu dantela apretata, pernele albe scrobite nu trebuiau atinse. Era totul ca la muzeu. Fara pat deranjat, fara scame pe covor, fara praf pe mobila. Si acum este la fel, doar ca batrana fiind ii mai scapa unele lucruri, dar putine. Nu ezita si nu are filtru cand trebuie sa iti atraga atentia. Asa e bunica mea. Si astazi cand spal canile, intai ma uit la toarta canii. Acolo trebuie sa fie curata cana inainte de orice. „Asa iti dai seama daca o femeie e gospodina”, imi spunea ea mereu cand eram copila.
Toata agitatia aceastea se stingea in seara de Ajun, cand colindam sau eram colindati. Nu inteleg cum e acum. In Bucuresti copiii incep sa colinde de pe 15-20 decembrie, iar aseara, in Ajun de Craciun nu ne-a mai colindat nimeni. Mi s-a parut atat de ciudat! Parca nu am simtit deloc emotia aceea de Ajun, chiar daca am suplinit eu momentul, cantand „O, ce veste minutata!” impreuna cu Robert.
Pana la urma am inteles ca agitatia mea de dinainte de Craciun vine din anii copilariei. In cei 7 ani de acasa am prins si nebunia asta magica a pregatirilor parca fara sfarsit pentru Craciun.
Nu ne mai ramane acum decat sa ne bucuram de tot ce avem. Sa ii multumim Domnului pentru aceasta binecuvantare a sa!
Sa aveti, asadar, un Craciun linistit, cu multa iubire si intelegere! La Multi Ani!
