Astazi, va spun puvestea Iubirii si a Egoului. Poate o stiti si ati uitat-o, iar daca nu o stiti, va garantez ca nu o sa va incarcati memoria cu informatii inutile.
“A fost odata ca niciodata o insula pe care convietuiau toate Sentimentele. Intr-o zi, insa, o furtuna ingrozitoare s-a abatut asupra acestei insule, distrugand totul in cale, aproape scufundand-o.
Sentimentele s-au speriat ingrozitor, insa, dintre toate, Iubirea si-a pastrat calmul, reusind sa construiasca o barca pentru a putea scapa de urgie si, in acest fel, sa supravietuiasca. S-au urcat apoi in barca, mai putin unul. Iubirea a coborat, sa vada ce se intampla.
Era Egoul. Oricat a incercat Iubirea sa il convinga pe Ego ca trebuie sa li se alature, ca trebuie sa plece cu totii de pe insula caci altfel riscau sa moara, Egoului nu i-a pasat.
In tot acest timp, celelalte sentimente se rugau de Iubire sa abandoneze Egoul acolo, sa-l lase sa fie luat de apa si sa plece cu ei, pentru ca nu mai era timp de pierdut. Cu cat intarziau, cu atat riscau sa piara toti.
Dar rolul Iubirii era sa ii iubeasca pe toti, fara exceptie. Asa ca, Iubirea a ramas pe insula alaturi de Ego si asftel toate Sentimentele au supravietuit, mai putin Iubirea care a murit alaturi de Ego si din cauza lui.” 
De cate ori egoul nu ne-a impiedicat sa facem anumite alegeri?
Nu stiu cine este autorul acestei povestiri. Am gasit-o cu multi ani in urma, pe blogul cuiva. Am tradus-o si am adaptat-o.
V-a pus pe ganduri, nu-i asa?
foto: wunderground.com
