Nu reusise sa doarma nici macar o ora intreaga. Gandurile nu-i dadeau pace. Se certase iarasi cu el si nu intelegea nimic. Cauta explicatii, despica firul in patru, ii gasea mereu scuze, caci era destinul ei sau cel putin asa credea. Il iubea cu toata fiinta ei, era prima ei iubire si stia ca o sa fie singura. Atunci cand el isi intorcea privirea de la ea simtea ca i se strange inima ca intr-o menghina ce nu o lasa sa respire. Se certau des, poate de cateva ori pe zi si se impacau tot de atatea ori. Stia ca toata zbaterea asta e inutila, pentru ca atunci cand o sa il vada nu o sa ii mai pese de nimic, insa nu se putea abtine.
Era trecut de 10 si ii promisese colegei, Mirela, ca in jurul pranzului o sa mearga la ea sa o ajute cu pregatirile pentru petrecerea de ziua ei de nastere. Se ridica greu din pat si se indrepta catre sifonierul in care isi tinea hainele. In intunericul noptii s-a tot imbracat si dezbracat cu ochii mintii. Nu stia ce haine o sa imbrace in acea seara, insa stia sigur ca voia ca el sa o vada si altfel decat o stia din viata de zi cu zi. Deci, fara blugi si camasi largi in carouri sau bentite pe frunte.
Isi alesese, in cele din urma, hainele si dupa ce isi aranja camera, pleca spre Mirela. Orice ar fi facut, gandul ii zbura iar si iar la el. Era parte din ea si ii placea asta. Gandul ca o sa isi puna mainile in jurul ei, doar si pentru un dans, o facu sa se infioare. Simtea ca pluteste. Il iubea pentru tot ce era si pentru cum o facea sa se simta, pentru felul in care o privea, se admirau unul pe celalalt intr-un mod special. Isi scriau scrisori si poezii de cate ori era nevoie sa isi explice cate ceva. Era mai usor in singuratatea camerei si a foii de hartie sa isi deschida sufletul. Cand erau impreuna parca nu le ajungea timpul.
Ajunsa acasa la Mirela nu prea avea mare lucru de facut. Asa ca au stat la povesti sa treaca timpul mai repede. Mirela vorbea si vorbea, iar ea nu facea decat sa zambeasca pe alocuri, caci gandul ei era mult prea departe. Abia astepta sa ajunga. De cate ori il astepta parca era pentru prima data cand s-ar fi vazut. Emotia, fluturii, nerabdarea, toate erau extraordinare.
Prietenii si ceilalti colegi apareau rand pe rand, doar el nu. Era frumoasa. Avea o bluza din matase neagra cu buline mari, albe, o fusta creion cu bretele, scurta, ce ii lasa sa se vada picioarele frumoase si parca mai lungi datorita tocurilor.
Ai fi putut spune ca felul in care se imbracase, parul lung, negru, lasat liber pe spate si machiajul discret o faceau sa fie cea mai frumoasa din toata incaperea, dar ea stia de ce stralucea asa. Pe cat ii era de strans sufletul, pe atat era de fericit. Nu-i pasa ca toti ii faceau complimente sau isi dadeau coate pentru ca se transformase, parca, peste noapte din fetiscana in femeie.
Aparu deodata de nicaieri. Tresari. Ii puse mana in jurul taliei si o saruta scurt in varful buzelor. Ii era soare, directie si sens. Inima i se linisti asa cum marea e linistita dupa o furtuna de vara. Uneori, nici nu era nevoie sa isi spuna vreun cuvant. Ii cunostea fiecare clipire, fiecare privire, fiecare atingere. Era fericita ca, macar atunci, era numai al ei.
Il lua pe dupa umeri, intr-o imbratisare calda si fara sa se uite in jur, incepu sa se legene pe ritmul muzicii, intr-un dans al iubirii si fericirii fara sfarsit.
Doua maini ce se tin pentru totdeauna, una pe cealalta, o mangaiere eterna a sufletelor lor.
Doua maini
