E ultima data cand intru la tine in casa. Mi-am lasat pantofii pe podea, langa usa. I-am asezat cu grija, usor, sa nu sparga linistea mormantala.
Sunt obositi de atata mers pe aleile inimii tale capricioase. Sunt obositi si sfasiati de tristete. O tristete adanca, numai de ei stiuta, numai de ei traita. Au fost mangaiati, sarutati, ingrijiti, protejati, pana intr-o zi.
Intr-o zi in care, parca la un semn, ai decis ca sunt mult prea comozi, mult prea ingaduitori, mult prea docili. Si atunci ai hotarat sa te indepartezi, sa ii alungi cu indiferenta ta cruda.
Astazi, pantofii mei au obosit. Nu te vor mai cauta, nu te vor mai urma nicaieri, nici macar atunci cand o sa ai nevoie de ei. Sfasiati de durere si de lupta continua din ei, te vor lasa sa pleci.
Nu iti vor mai canta ode, nu iti vor mai saruta buzele, nu se vor mai adaposti in bratele tale largi, nu se vor mai hrani cu mirosul tau inconfundabil.
Astazi, pantofii mei iti spun adio. Adio iubite, adio prietene, adio vis minunat, adio suflet linistit, adio fericire.
Astazi, nu mai trebuie sa fii slabiciunea lor. Noptile pline de singuratate le vor fi surorile cele mai apropiate.
Astazi, pantofii mei sunt mai curajosi decat mine. Umerii mei lasati de atatea poveri, ochii impaienjeniti de atata nesomn si atata plans, buzele arcuite concav de la nefericirea asta continua, toate intregesc tabloul tristetii adanci si al abandonului in bratele neputintei.
Inima urla in mine, iar eu, cu o liniste aparenta, privesc pantofii obositi de la atata mers fara rost si de la atatea minciuni frumoase, cum stau maiestuosi langa usa ta.
sursa foto: pinterest.com
