Calcam pe petale de nuferi si gleznele ma dureau de dor,
Paseam usor peste ele, sa nu strivesc sarutul ce imi apasa sufletul,
Si talpile ma ardeau cu fiecare pas ce-l faceam in umbra lor,
Intr-o incercare disperata de ati asculta mereu cantecul.
Am intins mana si la capat ma asteptai tu, 
cu zambetul larg si cu aceeasi ochi senini,
M-ai prins din dezechilibrul acela perpetuu,
Si toata durerea ai vrut sa mi-o alini.
M-ai purtat pe brate si mi-ai sarutat gleznele,
Iar imbratisarea ne-a fost pansament
pentru suflet, pentru trup, pentru toate tainele
cu care traim in fiece moment.
Cu ochii inchisi, m-am cuibarit la pieptul tau
si mi-am gasit linistea demult pierduta.
Pentru prima data stelele-mi sarutau
pleoapele grele ce ma apasau odata.
… Tina Stana, 10 iunie 2020
